spot_img
20.2 C
Sibiu
luni, 29 aprilie, 2024
spot_img

Artiştii de la Tokyo Metropolitan Theatre vor avea un spectacol în premieră la Sibiu, în anul 2025

Știri din Județ

Publicitate

Artiştii de la Tokyo Metropolitan Theatre vor avea în 2025, la Sibiu, premiera unui spectacol după „Iona” de Marin Sorescu, a anunţat miercuri, actorul Constantin Chiriac, director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” şi preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), potrivit Agerpres.ro

Publicitate

„Anul viitor vom avea o mare premieră cu Tokyo Metropolitan (Theatre n.r.) pe un text românesc, tradus cu ajutorul doamnei Gilda Lazăr, după Marin Sorescu, iar premiera va fi la Sibiu, apoi va merge roată împrejurul Europei, pe textul lui Marin Sorescu, ‘Iona’, la cele mai importante festivaluri, cu cel mai mare artist al Japoniei acum. De-a lungul timpului, pe Aleea Celebrităţilor sunt patru mari nume din Japonia, (…) nume care au schimbat viaţa culturală a Japoniei şi a lumii şi faptul că ele sunt aici, la Sibiu, arată importanţa acestei relaţii. (…) Această colaborare pe care o avem de fapt dă tema festivalului din acest an: ‘Prietenie'”, a spus Constantin Chiriac.

Prezent la vernisajul expoziţiei „Samurai. Legendele Japoniei” de la Muzeul Naţional Brukenthal, Constantin Chiriac a subliniat rolul Sibiului în realizarea parteneriatului strategic româno-japonez.

„Este un moment istoric pentru că e pentru a treia oară când aniversăm ziua împăratului (Japoniei n.r.) de aici, de la Sibiu. E important că domnul ambasador al Japoniei vine în prima vizită la Sibiu, pentru că Sibiul de-a lungul timpului probabil a fost motorul de dezvoltare al parteneriatului strategic, pe care România anul trecut l-a semnat cu Japonia, ţinând cont de faptul că de-a lungul timpului, au fost la Sibiu, mai mult de 120 de companii de teatru. Şi evoc un moment personal: acum nouă ani, am avut şansa să primesc din mâna actualului împărat premiul Japonia şi apoi să mă bucur de o vizită ghidată de Alteţa Sa Imperială, care atunci era prinţul moştenitor, în palatul imperial. Mi-a schimbat viaţa acel moment. Faptul că putem să facem atât de multe lucruri importante pentru România, pentru Japonia, pentru dialogul cultural internaţional, arată soliditatea acestei relaţii”, a declarat Constantin Chiriac.

În 2022, Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu a fost prezent în Japonia, la Festivalul de la Tokyo, cu spectacolul „Povestea prinţesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, când a avut trei reprezentaţii pe scena de la Tokyo Metropolitan Theatre.

Sursa Foto: Muzeul Naţional Brukenthal

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Apă Canal Sibiu angajează  inginer