spot_img
17.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

În doar 3 zile, în județul Sibiu au fost reținute 52 de permise

Știri din Județ

Publicitate

În perioada 23 – 25 februarie, s-a acționat în sistem integrat pentru asigurarea climatului optim de ordine și liniște publică și pentru creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic, în cadrul acțiunii ”Blocada”.


Peste 250 de polițiști și jandarmi au fost prezenți zilnic în stradă, în scopul prevenirii și combaterii încălcării atât a normelor de conviețuire socială, cât și a celor rutiere.

În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate 1.710 persoane, au fost controlate peste 1.600 de autovehicule, 1.570 de conducători auto au fost testați alcoolscopic și 92 de șoferi au fost testați cu aparatura din dotare pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.  

Astfel, poliţiştii au constatat 30 de infracţiuni, dintre care 3 de natură judiciară, 22 la regimul circulaţiei rutiere şi 5 de altă natură.

Din cele 876 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 312.000 de lei. În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii au reţinut 52 de permise de conducere și au retras 75 de certificate de înmatriculare.

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 23 februarie, în jurul orei 08:15, în zona PC Veștem, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Alba. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

La data de 24 februarie, în jurul orei 08:00, pe strada Salzburg, la ieșirea din municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Șura Mică. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional, după ce polițiștii rutieri au constatat că anvelopele autoutilitarei prezentau un grad de uzură avansat, creând un pericol în deplasarea pe drumurile publice. 

La aceeași dată, în jurul orei 10:30, pe strada Mihai Viteazu din Șelimbăr, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 35 de ani. Din verificările efectuate a rezultat faptul că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul în cauză este neînmatriculat.

Probleme rutiere au fost depistate și la Agnita, acolo unde polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Avram Iancu de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Iacobeni. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control, în Șelimbăr, un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Tălmaciu. În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat că dreptul bărbatului de a conduce este suspendat. De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ieri, în jurul orei 08:00, în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe Calea Șurii Mari de către un sibian în vârstă de 49 de ani. Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat

Și la Agnita, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Avram Iancu de către un localnic în vârstă de 19 ani. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri