spot_img
16.3 C
Sibiu
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
spot_img

Poliția Sibiu organizează o conferință intitulată „Fii ca un înger păzitor pentru copilul tău”

Știri din Județ

Publicitate

Poliția Sibiu organizează sâmbăta aceasta, la Centrul Cultural “Ion Besoiu” din Sibiu, o conferință intitulată „Fii ca un înger păzitor pentru copilul tău”. Cei interesați pot să participe în intervalul 09:00 – 11:00.


Conform polițiștilor sibieni, copiii sunt printre cei mai vulnerabili utilizatori ai drumului, întrucât de siguranța lor depinde atitudinea noastră.  Siguranța copiilor pe drumurile publice este responsabilitatea adulților care conduc autovehiculul în care cei mici sunt transportați. La eveniment vor participa: părintele preot conf. univ. dr. Constantin Necula, doamna Ana Maria Ivan, autor de cărți pentru copii și cunoscutul blogger pe teme de parenting, alături de reprezentanți ISU Sibiu – SMURD și Crucea Roșie – Filiala Sibiu

„Pentru că, din păcate, suntem cei care constatăm și sancționăm în trafic adulți care nu respectă legislația incidentă acestui domeniu , Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, prin Serviciul Rutier și Compartimentul Relații Publice, prin intermediul acestui eveniment, lansează o campanie de informare. Vă invităm, dragi adulți, părinți și bunici, să ne onorați cu prezența la conferința „Fii ca un înger păzitor pentru copilul tău”, desfășurată în data de 9 martie a.c., în intervalul 09:00 – 11:00, la Centrul Cultural “Ion Besoiu” din Sibiu.” se arată în postarea Poliției Sibiu de pe Facebook

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă