spot_img
11.6 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

ACS Mediaș mai are nevoie de un singur punct pentru a merge în play-off

Știri din Județ

Publicitate

Rezultatele înregistrate la final de săptămână în liga a treia de fotbal, seria a noua, au adus echipa ACS Mediaș la un singur pas de play-off. După remiza cu Gloria Bistrița, scor 1-1, medieșenii mai au nevoie de un singur punct pentru a fi siguri de prezența între primele patru echipe ale campionatului.


Din nou cu tribuna arhiplină și cu mulți spectatori care au stat în spatele gardurilor, inclusiv pe terenul de sintetic, ACS Mediaș a făcut un joc bun, în care a pus multe probleme liderului seriei, însă ghinionul și unele greșeli din partea brigăzii de arbitri a făcut ca această partidă să se termine la egalitate, scor 1-1.

Pentru echipa pregătită de Mihai Ianc urmează o deplasare, teoretic, ușoară, la Industria Galda de Jos, urmând ca în ultima etapă dinaintea play-off-ului, la Mediaș să vină Unirea Ungheni. În acest moment în clasamentul seriei a noua pe primul loc se află Gloria Bistrița, cu 37 puncte, urmată de ACS Mediaș 31 p, Unirea Ungheni 27p, Univ. Alba Iulia 25p, Unirea Alba Iulia 25p, CSM Tg. Mureș 24p, Metalurgistrul Cugir 23p, Avântul reghin 12p, Industria Galda 9p, Viitorul Cluj 7p.

La finalul primelor 18 etape, primele patru clasate în clasamentul seriei a noua se vor califica în play-off, acolo unde se vor decide cele două formații ce vor merge la barajul de promovare. ACS Mediaș, echipă pregătită de Mihai Ianc, speră să promoveze în liga secundă la finalul acestui sezon, mai ales că există și un loc suplimentar pentru promovare, acordat unei dintre echipele ce va pierde finala barajului de promovare. Conform regulamentului anunțat de FRF, patru din cele cinci pierzătoare ale barajelor de promovare vor juca semifinale și finală pentru un loc suplimentar de promovare în liga a doua. Acest lucru este posibil pentru că FRF a anunțat că mărește numărul de echipe din liga secundă de la 20 la 22.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă