23.1 C
Sibiu
joi, 25 iulie, 2024

Junii Sibiului fac spectacol de zile mari la Baia Mare

Știri din Județ

Vineri 15 martie 2024, Junii Sibiului duc frumusețea obiceiurilor, a cântecelor și a jocurilor noastre populare tocmai în Maramureș. Artiștii sibieni participă la Concertul Extraordinar al Ansamblului Folcloric Național ,,Transilvania” – ,,65 Aniversar”, ce va avea loc în Sala Sporturilor ,,Lascăr Pană” din Baia Mare.


În această săptămână, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” participă la evenimentul 65 Aniversar, organizat în Baia Mare, în 15-17 martie a.c., pentru a celebra cei 65 de ani de activitate cultural-artistică a Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”.

Publicitate

Vineri 15 martie, ora 17.00, artiștii sibieni vor urca pe scena amenajată în Sala Sporturilor ,,Lascăr Pană” din Baia Mare. Vor evolua soliștii vocali Robert Târnăveanu și Alina Bîcă, taragotistul Adrian Neamțu, muzicienii și dansatorii profesioniști ai Ansamblului; publicul spectator are ocazia să descopere obiceiuri de primăvară, culese din trei zone folclorice ale județului Sibiu, în tablouri muzical-coregrafice valorificate de  Silvia Macrea.

În primul tablou poposim în Mărginimea Sibiului, acolo undeciobanii aprind Focul Viu, atunci când urcă cu turmele la munte. Se spune că acest foc ritualic şi personajul mitic care îl întreține au puterea de a proteja turmele şi de a le feri de influența unor forțe malefice; prin urmare, focul viu trebuia întreținut arzând, de către cei mai tineri ciobani, până la coborârea turmelor de la munte.

Din Mărginimea Sibiului călătorim apoi spre Valea Târnavelor și aflăm despre obiceiul de primăvară Plugarul, obicei ce îl cinstește pe primul om care iese la arat și semănat;el este sărbătorit de întregul sat, printr-un mare ospăț.

Ultimul tablou muzical coregrafic ne poartă pe Valea Hârtibaciului, prin frumosul obicei Albitul pânzelor. După ce au terminat cu țesutul pânzelor, cam prin postul Paștelui, fetele scot războiul din casă, şi când s-a mai încălzit timpul şi soarele de primăvară înverzește câmpul, fetele ies pe prundul văii la „albit” pânzele. Primăvara, precum înflorește natura, așa înflorește și dragostea în sufletul tinerelor. Ele bat pânza cu maiul, fredonând cântece de dragoste, cu gândul că pânza pe care o albesc va fi pânza din care vor coase cămașa alesului inimii.

Coregrafia este semnată de Theodor Vasilescu și Silvia Macrea, asistent coregraf – Alesea Sas; conducerea muzicală va fi asigurată de Radu Dinescu; conceptul artistic îi aparține Silviei Macrea.

Gazdele băimărene au venit cu o provocare pentru ansamblurile profesioniste ce le sunt alături la concertul aniversar; astfel toți soliștii vocali vor interpreta cântecul „Maramureș plai cu flori”, iar Junii Sibiului vor interpreta, alături de dansatorii Ansamblului „Transilvania”, o parte din Jocul tradițional din Țara Chioarului.

Prezența Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului” la evenimentul ,,65Aniversar” este rodul unei colaborări de tradiție cu Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, care a participat la numeroase ediții ale Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”, organizat anual la Sibiu de CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu.

Vă mulțumim pentru invitație, prieteni dragi! E o bucurie să revenim după 25 de ani în Maramureș, e o bucurie să sărbătorim împreună folclorul românesc și să vă împărtășim din bogăția și frumusețea folclorului sibian, a portului popular, a cântecului și jocului din bătrâni.”, declară Silvia Macrea, manager.

Evenimentul va fi înregistrat de TVR și difuzat în cadrul emisiunii Tezaur Folcloric.

CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” își desfășoară activitatea cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Un nou meci de Europa League la Sibiu