spot_img
20.2 C
Sibiu
duminică, 28 aprilie, 2024
spot_img

Vești bune! Guvernul a aprobat ordonanța care asigură finanțarea pentru Noul Spital Județean Sibiu

Știri din Județ

Publicitate

În ședința de guvern de astăzi s-a aprobat ordonanța de urgență care asigură finanțarea pentru noile spitale județene. Față de ordonanța din 2023, cea de astăzi mărește sumele maxime disponibile pentru spitalele județene la 2 miliarde de lei. Astfel proiectul noului Spital Județean Sibiu poate beneficia de suma necesară construirii acestuia.


Redă mai jos textul pe scurt al ordonanței:

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru aprobarea Programului naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti şi pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2023 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate şi din împrumuturi contractate cu instituţiile financiare internaţionale

Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti, cu o alocare financiară de 13,25 miliarde lei, se va derula în perioada 2024-2030, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului.

Actul normativ reglementează măsurile necesare pentru crearea unui cadru legislativ care să permită potenţialilor beneficiari promovarea proiectelor de investiţii, prin Programul naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti, astfel încât să se poată asigura accesul populaţiei la servicii medicale esenţiale, creşterea calităţii vieţii şi atingerea standardelor din ţările europene.

Valoarea maximă aferentă unui proiect finanţată din Program este:

– 2 miliarde de lei pentru spitale judeţene/judeţene de urgenţă, spitale de urgenţa, spitale mono specialitate;
– 350,5 milioane de lei pentru spitale municipale/municipale de urgenţă;
– 250 de milioane de lei pentru spitale orăşeneşti.

Pot beneficia de acest Program:

– unităţile administrativ-teritoriale;
– unităţile sanitare publice aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea sau în administrare/proprietatea instituţiilor publice centrale;
– unităţile sanitare publice: spitalele publice orăşeneşti, municipale/municipale de urgenţă şi spitalele judeţene/judeţene de urgenţă, spitale de specialitate, spitale clinice şi clinice de urgenţă, institute care desfăşoară activitate medicală spitalicească şi prespitalicească aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea Ministerului Sănătăţii şi unităţile sanitare prevăzute la alin. (2) art. 4 din Legea nr. 95/2006;
– parteneriat între autorităţile/instituţiile publice locale, care administrează de drept şi vor pune la dispoziţia parteneriatului terenuri şi clădiri în vederea realizării proiectului şi unităţile sanitare publice.

Categoriile de investiţii care pot fi realizate sunt: realizarea de construcţii noi şi dotare; lucrări de modernizare/reabilitare şi dotare, extindere la construcţiile existente, inclusiv lucrări de conectare la clădiri existente şi dotare pentru digitalizare şi tranziţia la energie verde.

Finanţarea Programului va fi asigurată din fonduri naţionale şi fonduri externe, detalii urmând să fie stabilite ulterior printr-o Hotărâre de Guvern.

Beneficiarii pot depune cereri de finanţare în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Programului.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Victorie la șapte goluri pentru Măgura Cisnădie

EDITORIAL: Asfaltări electorale fără viziune

Cisnădia are o Policlinică nouă, modernă