spot_img
19.2 C
Sibiu
duminică, 05 mai, 2024
spot_img

Acțiune de ecologizare pe malul râului Cibin

Știri din Județ

Publicitate
Observând cât de mult a crescut cantitatea de gunoaie din natură, mai ales pe marginea râurilor și a pâraielor, echipa „Enduro for Romania“, alături de membri ai comunității enduro din Sibiu, au marcat Ziua Pământului, pe 22 aprilie, printr-o acțiune de ecologizare pe malul râului Cibin.

În pofida unei zile cu averse, am reușit să strângem deșeurile de pe o suprafață destul de mare de pe malul Cibinului, din zona Zăvoi-Turnișor. Datorită sprijinului venit din partea Administrației Naționale Apele Române, care a menținut un debit scăzut al râului, s-a evitat ca sute de deșeuri să ajungă în apă și să fie apoi transportate în aval. Zecile de saci au fost preluate ulterior de Soma pentru a intra în lanțul de sortare.

Publicitate

Ecologizarea de luni, 22 aprilie, face parte dintr-o serie de acțiuni pe care „Enduro for Romania“ le face, cu scopul de a pune umărul la reducerea cantităţii de deșeuri din natură. Toamna trecută s-au strâns sute de saci de material reciclabil de pe un afluent al Oltului din zona Câineni, judeţul Vâlcea, într-o acțiune în care li s-a și prezentat elevilor școlii din Câinenii Mari efectul pe termen lung al aruncării deșeurilor de plastic în natură.

Săptămâna verde continuă pentru „Enduro for Romania“ cu pregătirea acțiunilor de ecologizare din lunile mai și iunie. Ambele au ca scop și informarea copiilor care locuiesc de-a lungul pâraielor de unde se vor colecta deșeurile despre felul în care acestea atacă mediul.

8 milioane de tone de plastic ajung anual în apă în întreaga lume, iar potrivit PEWtrust.org, 60% dintre speciile de păsări acvatice de pe glob au ingerat bucăți de plastic, iar până în 2050 se estimează că acest procent va atinge 99%.

Video: Ecologizare, 22 aprilie, Ziua Pământului – Red Bull Romaniacs & the Sibiu Enduro Community unite for Earth Day to restore Cibin river’s beauty (youtube.com) –

Video: Ecologizare, toamnă 2023, Câineni Red Bull Romaniacs 2023: Clean-up Environmental Project in Cainenii Mari (youtube.com)

„Enduro for Romania“ este umbrela sub care Romaniacs, cel mai dificil raliu hard enduro din lume, dă o mână de ajutor comunităților din zona în care se desfăşoară raliul. Fondurile pentru diverse acțiuni întreprinse încă din 2016 provin din donațiile proprii ale membrilor echipei, ale concurenților și fanilor care donează în timpul prologului. Mai multe despre acțiunile întreprinse până în prezent puteți afla de pe site-ul raliului: https://www.redbullromaniacs.com/information/enduro-for-romania-our-charity-project/

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Noi fapte bune de la ECHIPA GALBENĂ