26.2 C
Sibiu
duminică, 16 iunie, 2024

Celebrul tatuator Joe Smith şi una dintre cele mai tatuate femei din lume, pentru prima dată în România, la Transilvania Tattoo Expo de la Sibiu

Știri din Județ

Cea mai veche convenţie de tatuate din România, Transilvania Tattoo Expo, începe vineri de la ora 13.00, la Sala Thalia din Sibiu, unde pentru prima dată la un festival de tatuaje de la noi din ţară sunt prezenţi celebrul artist american, Joe Smith, vedeta emisiunii „Inked” cu milioane de viziualizări pe YouTube şi una dintre cele mai tatuate femei din lume. Cei doi se remarcă prin pasiunea pentru tatuaje, fiind printre foarte puţinii participanţi la un festival de tatuaje, care au tatuaje şi pe ochi.

„Este o onoare pentru noi să îl avem la Transilvania Tattoo Expo pe Joe Smith. Anul trecut, Joe Smith a fost prezent în salonul nostru, unde i l-am tatuat pe Vlad Ţepeş pe gât. Ne bucurăm că a reuşit să ajungă în acest an, pentru prima dată la convenţia de la Sibiu. La Joe pasiunea pentru tatuaje nu înseamnă nu doar să facă tatuaje, ci şi să aibă tatuaje şi a învăţat de la unii dintre cei mai buni din domeniu, adevărate legende din SUA, care au deschis drumul pentru noi toţi”, a declarat Ovidiu Popârţan, organizatorul Transilvania Tattoo Expo.

Una dintre cele mai tatuate femei din lume

În acest an, zeci de artişti tatuatori din toată lumea sunt prezenţi la Transilvania Tattoo Expo.

Publicul are acces în Sala Thalia vineri, între orele 13.00 şi 22.00, sâmbătă şi duminică, între orele 11.00 şi 22.00. La finalul fiecărei zile, vor fi premiate cele mai reuşite tatuaje.

Premiere pentru iubitorii de câini

Iubitorii de câini sunt aşteptaţi şi ei începând de vineri, la Transilvania Tattoo Expo. în fiecare zi a Transilvania Tattoo Expo, vineri, sâmbătă şi duminică, cunoscutul instructor canin, Deborah Faoro va organiza câte două şedinţe de dresaj canin, de grup, gratuite pe Strada Cetăţii, în faţa Sălii Thalia. Cel mai aşteptat eveniment canin de la Transilvania Tattoo Expo va fi sâmbătă seara, de la ora 20.00, pe Strada Cetăţii, unde va avea loc în premieră, Parada Tatuajelor şi a Căţeilor, la care sunt invitaţi toţi proprietarii de căţei, care au un tatuaj permanent sau temporar pe corp. Cei care vor defila pe Strada Cetăţii trebuie să vină cu tatuajele la vedere şi căţeii lor să nu fie agresivi. Recomandăm proprietarilor care vin cu căţeii la paradă, să aibă botniţa la ei, pentru a preveni orice fel de incident. Pe podium vor urca primii trei cei mai aplaudaţi căţei şi stăpâni ai lor, care vor fi recompensaţi cu premii.

„Indiferent dacă vii să te tatuezi sau nu, te aştept cu căţelul la dresaj, vineri, sâmbătă şi duminică, la Transilvania Tattoo Expo”, a transmis Deborah Faoro.

Programul evenimentelor canine gratuite de la Transilvania Tattoo Expo este:

Vineri:

Ședința de dresaj de grup pentru câini pui la ora  18:00

Ședința de dresaj de grup pentru câini adulți la ora 19:00

Sămbătă:

Ședința de dresaj de grup pentru câini pui la ora  14:00

Ședința de dresaj de grup pentru câini adulți la ora 15:00

Parada Show your tattoo, show your pup la ora 20:00

Duminică:

Ședința de dresaj de grup pentru câini pui la ora  14:00

Ședința de dresaj de grup pentru câini pui la ora 15.00

Expoziţii de motociclete şi pictură live

Ediţia din acest an aduce la Sibiu şi o expoziţie de motociclete de colecţie, pe cei din Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova. De asemenea iubitorii de artă sunt aşteptaţi să vadă pictură live în fiecare zi cu Ovidiu Popârţan şi Marius Jucan.

foto Ovidiu Popartan (stanga) - una dintre cele mai tatuate femei (mijloc) - Joe Smith (dreapta)
foto Ovidiu Popartan (stanga) – una dintre cele mai tatuate femei (mijloc) – Joe Smith (dreapta)

Biletele au fost puse în vânzare pe www.ambilet.ro, la preţul de 20 de lei/zi sau abonament de 50 de lei. Cei care doresc să îşi facă un tatuaj la Transilvania Tattoo Expo, pot contacta artistul dorit pe pagina de socializare a convenţiei sau pe site-ul evenimentului www.tattooexpo.ro.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri