18.1 C
Sibiu
vineri, 21 iunie, 2024

Stadiul lucrărilor desfășurate la Liceul „Axente Sever” din Mediaș

Știri din Județ

În luna martie a acestui an, în baza contractului de „Reabilitare demisol și fațadă corp D la Liceul „Axente Sever” din Municipiul Mediaș, cu o valoare de 971.623,10 lei au început lucrările de construcție și reabilitare. De asemenea, se realizează lucrări de termoizolație și hidroizolație exterioară a fațadei și lucrări de amenajare a subsolului clădirii. Acest proiect are ca termen de finalizare luna decembrie a anului 2024.

Joi, 23 mai, Primarul Municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman, a avut o întâlnire cu conducerea Liceului Teoretic „Axente Sever“ și reprezentanți ai firmei care realizează lucrările. Întâlnirea a avut drept scop prezentarea stadiului actual al lucrărilor.

„Vorbeam în urmă cu câțiva ani cu doamna director și Consiliul de Administrație al școlii și ne gândeam ce trebuie să facem cu acest corp de clădire care era într-o stare agravată de degradare. Am luat decizia, împreună, să modernizăm și acest corp de clădire, astăzi începe să arate așa cum ne dorim cu toții, un loc în care se poate face școală, un loc în care atât copiii, cât și cadrele didactice, pot să vină cu drag și să-și desfășoare activitatea. Obiectivul meu a fost mereu același, de a investi în învățământ, pentru că, din punctul meu de vedere, o comunitate care nu pune accent pe educație, este o comunitate săracă. Investim în liceul Axente Sever, investim în toate instituțiile de învățământ din oraș, pentru că, până la urmă, investim în tineri, investim în viitorul orașului nostru“, a declarat primarul Municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri