De la ora 22.30, Piața Mare din Sibiu găzduiește în cadrul FITS2024 un concert extraordinar al Vioricăi și Ioniță de la Clejani alături de taraful lor. Sub titlul O poveste fără sfârșit, artiștii promit un spectacol de zile mari. Accesul publicului este gratuit.
Străluciți continuatori ai unei tradiții de peste 400 de ani atestați documentar, un simbol al României și un brand de țară cu care românii se mândresc. Clejani, un sat de lăutari faimoși, un loc în care libertatea, talentul, bucuria trăiesc împreună.
Un spectacol unic prin structura și diversitatea programului, de la cântul din fir de păr de cal și țambal mic la alăturări insolite cu rock sau hip-hop, concertul lor este o întoarcere în timp și o călătorie în viitor. Împreună cu taraful lor, Viorica și Ioniță de la Clejani spun o poveste de peste veacuri. O poveste fără sfârșit.
La asa eveniment de cultura sa aduci lautar de manele este jalnic.