17.4 C
Sibiu
duminică, 08 septembrie, 2024

Liderul AUR, George Simion: „La 50 de ani după ce am făcut Transfăgărășanul închidem Valea Oltului pentru un drum. Nu e corect!” (C.P)

Știri din Județ

Liderul AUR, George Simion, a fost personal pe Valea Oltului pentru a vedea situația cu care se confruntă locuitorii din zonă, antreprenorii, dar și modul în care se desfășoară lucrările. Acesta a arătat că timp de o lună de zile „activitatea economică, turismul și circulația persoanelor sunt grav îngrădite de Sorin Grindeanu, un ministru incompetent”.
„La 50 de ani după ce am făcut Transfăgărășanul închidem Valea Oltului pentru un drum. Nu e corect! În 1974, țara noastră construia Transfăgărășanul. Astăzi, în 2024, abia putem zgâria puțin munții și nu suntem în stare să facem tuneluri, iar timp de o lună de zile activitatea economică, turismul și circulația normală a persoanelor sunt grav îngrădite de Sorin Grindeanu, un ministru incompetent”, a arătat George Simion, cel care a fost prezent pe Valea Oltului încă de la primele ore ale dimineții, de la ora 6.


Președintele AUR a subliniat încă o anomalie în privința lucrărilor de pe Valea Oltului: acestea nu sunt realizate de o companie românească, ci de una turcească.
„Lucrările sunt executate de o firmă turcească. Era nevoie să vină niște turci să ne dea jos copacii. Oricum de tăiat ni-i taie austriecii. Cred că aveam companii românești care au demonstrat că puteau lucra mai eficient”, a declarat George Simion.
Candidatul AUR pentru alegerile prezidențiale a explicat că ceea ce se întâmplă acum pe Valea Oltului reprezintă doar realizarea unui drum tehnologic, care vine în pregătirea autostrăzii.


„Aici, ce vedeți, nu este o autostradă. Este un drum tehnologic care vine în pregătirea autostrăzii. Nu vindem nimic, dar toată zona parcă e într-un scenariu apocaliptic în care toate sunt închise”, a comentat liderul AUR.
Acesta a stat de vorbă cu mai mulți locuitori din zonă, dar și cu antreprenori cu privire la modul în care sunt afectați de lucrări. Aceștia, la unison, au spus că toată zona este distrusă, este paralizată, izolată de restul județelor.
„Nu prea e bine pentru locatarii de aici. Nu prea ai pe unde să ieși. Doar cu trenul. Afacerile toate zero. Noi sperăm să țină doar o lună. Dar, după cum se vede, s-ar putea să fie toată vara. Ne-a cam terminat zona”, a spus un bărbat care locuiește în zona Brezoi.
Un alt bărbat a completat că „toată zona e distrusă, e paralizată. Sper să ne țină o lună”.
Pentru a veni în sprijinul oamenilor din zonă, CFR a anunțat că a suplimentat numărul de trenuri. Numai că oamenii se plâng că trenurile nu sunt suficiente.
„Trebuie să mergem cu trenul. În mod normal sunt microbuze, plus mașina particulară. În cazul meu, cu mama care stă la pat, trebuie să merg de 4 ori pe lună la Sibiu pentru tratamente, pentru multe altele. Trei trenuri sunt foarte puține. Eu mă duc dimineață la 7 jumătate și mai vin seară la 6”, a spus o femeie.

Întregul video cu președintele AUR, George Simion, pe Valea Oltului poate fi urmărit aici: https://www.facebook.com/george.simion.unire/videos/1004431044420082

Publicitate

2 COMENTARII

  1. Bai Georgică Simion, Sorin Grindeanu pe lângă faptul ca are o meserie, scoală si experienta politica, e mult peste nivelul tău, a luat cea mai buna decizie posibila, hop te-ai găsit si tu sa faci capital politic pe spinarea altora. Pai la autostrada sunt semnate contracte, sunt termene de execuție, clauze, e vorba de multi bani in joc, daca nu închidea drumul si nu se făceau lucrările se declanșa o reacție in lanț de întârzieri si majorări. George Simion dumneata ce meserie ai ? Ce servici ai ? Unde ești angajat sau unde ai fost angajat ? Ai început in politica si lumea te crede, dar chiar ești asa de capabil precum zici din vorbe sau ești doar un bun orator si atât ?

  2. În octombrie 1974 s-a inaugurat Transfăgărășanul ca drum strategic, iar George Simion era în stadiul de vis de viitor al părinților săi. Sibiu Independent sunteți ridicoli dacă îl băgați în seamă pe AURolacul șef! Nu aveți altceva mai important de publicat?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Trenul periurban Sibiu, face un pas mare spre implementare

Premierul Marcel Ciolacu în vizită la Sibiu