PSD îi propune pe Florian Giubega și pe Alexandru Mihai Dan la Prefectura Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Administrația județeană Sibiu trece printr-o reconfigurare completă. După demisiile din conducerea Instituției Prefectului, PSD Sibiu îi propune pe Florin Giubega pentru funcția de prefect și pe Alexandru Mihai Dan, membru al organizației PSD Mediaș, pentru cea de subprefect.

Această schimbare vine după o perioadă frământată pe scena administrativă locală, marcată de un val de plecări din funcții. Florian Giubega nu se află la prima experiență în cadrul instituției, el ocupând până în luna aprilie, funcția de subprefect al județului Sibiu. Plecarea sa din acea funcție s-a produs prin demisie, pe fondul schimbărilor politice și al ieșirii PSD de la guvernare. La acel moment, în fața reprezentanților instituțiilor deconcentrate din județ reunite în Colegiul Prefectural, Florian Giubega își anunța retragerea declarând că menținerea unei administrații publice stabile și orientate spre cetățean rămâne principala prioritate, iar demisia sa reprezenta un gest de respect față de sibieni.


Ulterior acestei demisii, conducerea județului fusese preluată de o formulă provizorie, formată din prefectul Mircea-Dorin Crețu, susținut de PNL, și subprefecta Andra-Maria Albu, susținută de USR. Situația s-a schimbat însă din nou recent, după ce și prefectul Mircea Crețu și-a prezentat demisia din funcție, iar subprefecta Andra Albu a anunțat încheierea mandatului său printr-un mesaj de bilanț postat pe rețelele de socializare, în care vorbea despre provocările administrative gestionate într-o perioadă complicată.

Publicitate
Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri