21.2 C
Sibiu
vineri, 04 octombrie, 2024

Percheziții la Mediaș. Un angajat Electrica modifica contoarele!

Știri din Județ

Un angajat al societății Distribuție Energie Electrică România SA, formația de lucru Exploatare Mediaş, are mari probleme cu legea. Acesta este acuzat că a modificat contoarele electrice, dar și că și-a racordat apropiații direct la rețeaua de energie, ocolind contorul.

În cursul zilei de astăzi s-au efectuat percheziţii la 32 de locaţii de pe raza municipiului Mediaş şi localităţile învecinate. Angajatul Electrica este cercetat pentru săvâşirea mai multor fapte de corupţie. În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate ori modificarea fără drept a componentelor instalațiilor energetice, executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare,complicitate la furt, faţă de un funcţionar, angajat al DEER Mediaş, şi respectiv cu privire la infracţiunile de dare de mită şi furt faţă de mai multe persoane, beneficiari ai serviciilor de furnizare energie electrică.

​Din probatoriul administrat până în prezent rezultă că în perioada martie-iulie 2024, un angajat al societății Distribuție Energie Electrică România SA, formația de lucru Exploatare Mediaş, în schimbul unor sume de bani şi a altor foloase necuvenite, primite cu titlu de mită, a intervenit neautorizat asupra echipamentelor de măsurare a energiei electrice de la mai multe imobile din Mediaş, Copşa Mică, Bazna, Biertan, Dârlos, Nemşa,  în scopul diminuării valorilor de consum înregistrate de contor.

Publicitate
Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Expoziție de mașini istorice la Mediaș