22.9 C
Sibiu
sâmbătă, 07 septembrie, 2024

Ateliere, drumeții și prietenii în tabără de tineri a Mitropoliei Ardealului

Știri din Județ

În Mitropolia Ardealului, Tabăra Tradiție și Noutate a avut loc cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Dr. Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, în perioada 10-17 iulie 2024, potrivit mitropolia-ardealului.ro

La deschiderea taberei, în cuvântul de bun-venit, P.C. pr. Vasile Dariciuc, coordonatorul Departamentului pentru tineret și delegatul Părintelui Mitropolit Laurențiu la acest eveniment, a transmis cuvântul de binecuvântare al ierarhului adresat participanților și a subliniat faptul că tinerii prezenți nu sunt doar simpli reprezentanți ai eparhiilor care i-au delegat, ci mici apostoli ai lui Hristos care au misiunea să transmită și altora experiența zilelor petrecute la mănăstirea de la poalele Munților Făgăraș și să pună în practică, în comunitățile lor, informațiile primite în cele 7 zile de formare în activitățile cu tinerii.

Formatorul principal al taberei, doamna preoteasă Natalia Corlean a prezentat programul și echipa de voluntari ai Asociației Doamna Maria Brâncoveanu din Făgăraș, organizatorii activităților taberei. De asemenea, a menționat faptul că suntem în această tabără pentru a învăța unii din experiența altora, pentru o îmbogățire reciprocă. În felul acesta nu mai suntem fiecare o lumânare, ci împreună suntem o torță menită să lumineze calea celor ce vor să găsească sensuri, lumină și bucurie în viață.

Tânărul Darius Constantinescu de la Asociația Doamna Maria Brâncoveanu a prezentat participanților regulamentul taberei, după care s-au făcut câteva jocuri de socializare pentru ca tinerii, veniți din toată țara, chiar și din străinătate, să se cunoască. Seara s-a încheiat cu rugăciune și o scurtă meditație duhovnicească.

În zilele următoare s-au organizat jocuri de lucru în echipă, ateliere de comunicare, de sculptură, tir cu arcul, un workshop cu tema: „ContribuțiaBisericii pentru îngrijirea și sprijinirea bolnavilor”, un seminar pe tema: „Țara bunicilor” – despre istoria recentă și rezistența anticomunistă din ȚaraFăgărașului, vizitarea cetății Făgărașului, întâlnirea cu tinerii Asociației Doamna Maria Brâncoveanu din Făgăraș la biserica Sf. Nicolae din Făgăraș, ctitorie brâncovenească, o drumeție la chilia Părintelui Arsenie Boca din Munții Făgărașului și o Seară românească, cu prezentarea costumelor populare specifice zonei din care vin participanții.

În ultima seară a fost prezentat filmul taberei și au fost premiați cei 23 de tineri participanți și cei 10 voluntari organizatori.

Citește mai mult pe mitropolia-ardealului.ro

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Trenul periurban Sibiu, face un pas mare spre implementare

Premierul Marcel Ciolacu în vizită la Sibiu