12.3 C
Sibiu
vineri, 20 septembrie, 2024

Probleme rutiere la Mediaș și Veștem. Șoferii s-au ales cu dosare penale!

Știri din Județ

Polițiștii rutieri sibieni sunt zilnic la datorie și opresc în trafic sute de șoferi pentru a le verifica actele sau dacă au consumat băuturi alcoolice și substanțe interzise.

Ieri, în jurul orei 15:00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș l-au testat cu aparatul din dotare pe șoferul unui autoturism condus pe strada Unirii, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Alma. Întrucât în urma testării au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, șoferul  a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.

Probleme au fost depistate și în localitatea Veștem, acolo unde polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Sibiu au oprit pentru control un moped condus pe strada Principală de către un localnic în vârstă de 56 de ani. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat că bărbatul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul este neînregistrat.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri