Vârstnicii Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Rîu Vadului – Boița s-au bucurat la început de toamnă de o excursie de șase zile la malul mării – o experiență unică pentru cei mai mulți dintre ei. „Sunt oameni aflați în toamna vieții, care apreciază fiecare răsărit de soare” – potrivit reprezentanților DGASPC Sibiu.
Cei mai mulți asociem marea cu vara, însă poate fi o destinație ideală și toamna: „aer mai respirabil”, temperaturi blânde, mai puțină aglomerație și răsărituri mai speciale. De toate acestea s-au bucurat 12 vârstnici, în perioada 8-13 septembrie 2024. Masa și cazarea au fost asigurate de un sponsor al Centrului, iar transportul în stațiunea turistică Năvodari, Mamaia Nord, a fost asigurat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu.
„Sunt beneficiarii Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Rîu Vadului – Boița, mulți dintre ei descoperind doar acum Marea Neagră, în cadrul unei excursii organizată de DGASPC Sibiu.
Le dorim cât mai multe astfel de momente menite să le însenineze viața!” – au transmis reprezentanții DGASPC Sibiu” – au transmis reprezentanții DGASPC Sibiu pe pagina de Facebook.
Scopul serviciului social „Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Rîu-Vadului” este de a asigura, persoanelor adulte cu dizabilități aflate în situație de dificultate socială, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate, servicii de găzduire, asistenţă medicală, îngrijire, recuperare, reabilitare, consiliere psihologică, terapie ocupaţională, socializare, petrecere a timpului liber, asistenţă paleativă, în vederea aplicării politicilor şi strategiilor de asistenţă specială a persoanelor cu dizabilităţi, pentru creşterea şanselor recuperării şi/sau integrării acestora în familie ori în comunitate şi de a acorda sprijin şi asistenţă pentru prevenirea situaţiilor ce pun în pericol securitatea acestora.
Beneficiarii serviciilor sociale acordate în „Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Rîu Vadului” sunt persoane adulte cu dizabilităţi care nu au întreţinători legali, posibilităţi materiale de asigurare a întreţinerii (dovedite prin ancheta socială), sunt dependenţi de servicii sociale de bază şi necesită servicii specializate de recuperare, au domiciliul/reşedinţa pe raza administrativ-teritorială a judeţului Sibiu sau îndeplinesc cumulativ alte condiţii determinate de starea socială, medicală şi familială și îndeplinesc criteriile de admitere specificate în cuprinsul alin (2), la lit. (i) şi (j) – criterii sociale și medicale. Capacitatea centrului este de 141 de locuri.