UTA Arad și FC Hermannstadt se întâlnesc luni seara în etapa a noua a Superligii României. Partida va începe la ora 18.00.
După rezultatele foarte bune obținute în ultimele etape, FC Hermannstadt va încerca luni să obțină victoria și în partida de la Arad. Va fi un meci dificil, echipa gazdă având de fiecare dată, la partidele de pe teren propriu, sprijinul numerosului public. Partida de luni va începe la ora 18.00 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport și Prima Sport.
Comisia Centrală a Arbitrilor a decis ca partida să fie condusă la centru de Ionuț Coza – Cernica, ajutat la cele două linii de George Neacșu – Câmpulung și Andrei Constantinescu – bucurești. Rezervă va fi Sorin Vădana – Cluj. În camera VAR se vor afla Cătălin Popa – Pitești și Marius Omuț – Satu Mare. Obser4vator va fi Marian Salomir – Cluj.
În clasament, FC Hermannstadt se află pe locul șapte, cu 11 puncte, dar poate urca pe loc de play-off în cazul unui succes la Arad. gazdele ocupă poziția a 14-a.