9.9 C
Sibiu
luni, 07 octombrie, 2024

„Scandal în culise” – spectacolul Teatrului „Radu Stanca” Sibiu, jucat la Reuniunea Teatrelor Naționale de la Chișinău

Știri din Județ

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu participă la Reuniunea Teatrelor Naționale din Chișinău, Republica Moldova, cu spectacolul „Scandal în culise” de Michael Frayn, regia Andrei și Andreea Grosu. Reprezentația este programată în 18 septembrie, ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

„După ediția cu numărul 31 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care a avut tema Prietenie, prietenie pe viață, ne îndreptăm către Reuniunea Teatrelor Naționale de la Chișinău cu această temă profundă, care animă relațiile pe care le-am dezvoltat de-a lungul timpului sub semnul unui parteneriat strategic. Ca în fiecare an, încercăm să impunem o ștachetă a calității care să continue relația dintre Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Reuniunea Teatrelor Naționale de la Chișinău. Ne ghidează respectul pe care îl purtăm publicului de la Chișinău, din întreaga Basarabie și tuturor prietenilor care vin la această mare manifestare din fiecare toamnă”, spune Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

În perioada 10-22 septembrie, actori, creatori și manageri din opt teatre din România și opt teatre din Republica Moldova, împreună cu scriitori, regizori și experți în artele spectacolului, oameni de artă și oameni ai scrisului, invită publicul la spectacole, conferințe, lansări de carte, audiții radio, expoziții, întâlniri și dialoguri.

Publicitate

Cea de-a IX-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești la Chișinău se desfășoară în 2024 sub genericul „Conexiuni europene”. Evenimentul este organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău în colaborare cu Ministerul Culturii din România și Ministerul Culturii din Republica Moldova. Pentru al patrulea an consecutiv, evenimentul se bucură de Înaltul Patronaj acordat de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și de Președintele României, Klaus Iohannis. Evenimentul este susținut de Institutul Cultural Român.

INFORMAȚII DESPRE SPECTACOL:

SCANDAL ÎN CULISE

De: Michael Frayn

Regia: Andrei și Andreea Grosu

Traducerea: Adrian Nicolae

Scenografia: Vladimir Turturica

Muzica originală: Mihai Dobre

Asistent costume: Bianca Veșteman

Sufleur și asistent regie: Sanda Anastasof

Regizor tehnic: Ștefan Bucsa

Manager proiect: Claudia Maior

Distribuția:

Dotty Otley: Ofelia Popii

Lloyd Dallas: Ali Deac

Garry Lejeune: Marius Turdeanu

Brooke Ashton: Gabriela Pîrlițeanu

Frederick Fellowes: Andrei Gîlcescu

Belinda Blair: Arina Ioana Trif

Poppy Norton-Taylor: Antonia Dobocan

Tim Allgood: Alexandru Malaicu

Selsdon Mowbray: Adrian Neacșu

Actorii repetă de zor pentru o comedie spumoasă: Jos textila! Dar nu reușesc să țină minte replicile, textul este îndoielnic, iar mișcările pe scenă un dezastru. Și cum ziua premierei se apropie, regizorul este din ce în ce mai panicat. În plus, tot acest joc de-a teatrul riscă să dezvăluie noi pasiuni care ar putea periclita până și viața de dincolo de confortul scenei. Unde începe și unde se termină comedia?

Regizorii Andrei și Andreea Grosu ne oferă un spectacol incitant, care dezvăluie cu umor incisiv fragilitatea relațiilor interumane. Totul devine o catastrofă hilară, care sondează la vedere mecanismele teatrale, spre deliciul spectatorilor ce asistă la scandalul din culise.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

EDITORIAL: 5 ani de SIBIU INDEPENDENT

Medalii pentru karateka la mondiale

Adolescenți sibieni în dialog cu actorii la teatru

Accident mortal pe Valea Oltului, lângă Racovița

Fetele de la FC Hermannstadt au cedat la Bistrița

Fetelele de la AcroDance Sibiu sunt campioane europene