Elevii școlii ,,Octavian Goga” din Rășinari au participat la ziua porților deschise, la Casa Barcianu. Acțiunea face parte din proiectul ,,Generații de rouă .. la Rășinari” 2024, ediția a VI-a.
Aici, micii artiști au putut desena în voie forma Casei Barcianu, o clădire semnificativă pentru patrimoniul cultural Rășinari. Construcția a fost realizată de o familie de intelectuali rășinăreni. Învățătorul și apoi protopopul ortodox Coman Bârsan – fugit din Țara Bârsei din cauza unei molime de ciumă – se născuse în 1699 și a ajuns în Răşinari în 1721.
Conform unei postări Facebook a Primăriei Rășinari, satul l-a angajat pe acesta ca dascăl de copii și de strană, dându-i ca locuinţă o căsuță din preajma Bisericii Vechi. După 3-4 ani, s-a căsătorit cu o localnică din familia Bratu. Apoi s-a dus la Episcopia Vâlcii și s-a hirotonit preot. Dintre cei 5 copii ai lui, pe cel mai dezghețat și mai înzestrat, Sava, l-a trimis la seminarul deschis de episcopul unit Petru Aron, la Blaj, în anul înființării, 1754. Când s-a întors, s-a căsătorit și s-a hirotonit tot la Vâlcea. Pe atunci, nu erau deosebiri între uniţi și ortodocşi.
Într-o zi, din anul 1762, Coman Bârsan, acum protopop, a fost înştiinţat că a sosit la Sibiu și a tras la o gazdă din Poarta Cisnădiei episcopul ortodox din Austro-Ungaria, sârbul Dionisie Novacovici. Venise de la Budapesta și sfatul săsesc al oraşului nu i-a dat voie să locuiască în oraş. Ştia de hotărârea împărătesei Maria Tereza, de a nu lăsa liberă credința ortodoxă. A socotit, deci, că e de datoria lui, ca protopop, să-I salute pe episcop.
L-au găsit pe episcop într-o chichineață în care nu era loc decât pentru un pat și o măsuță, fără scaune. Avea însoțitor un teolog. Nespus de tulburați de sărăcia și strâmtoarea în care trăia, l-au convins pe episcop să se mute în casa lor, din Răşinari, că aveau o odaie bună și largă. Nu avea decât o ladă cu cărţi și o boccea cu odăjdii și haine. Teologul le-a pus în căruţă și aşa s-a instalat episcopul Dionisie Novacovici în reşedinţa din România. l-au lăsat odaia cea mare, către stradă și cei doi Bârsani s-au strâns în celelalte două odăițe. Aşa au trăit și au slujit împreună câțiva ani. Prin anul 1767, a fost ales jude al satului un om de inimă și de faptă. La câteva zile, cei doi Bârsani s-au trezit cu el în casă.
În anii următori, au făcut unele schimburi și și-au lărgit curtea și grădina, mai cu seamă la vale și pe lângă râu. Sava și-a luat o odaie numai pentru el, și-a înşirat pe rafturi cărțile din cele două lăzi, iar lângă fereastră și-a aşezat o masă cu cele de lipsă pentru scris și pentru colorat. Îşi făcuse mulți prieteni la Blaj și la Vâlcea cu care era mereu în legătură și care îi trimiteau cărțile pe care le puteau găsi acolo. Unii oameni din sat, ştiutori de carte, îi cereau să le împrumute ba una, ba alta. Câțiva, mai cu dare de mână i-au spus că ar da oricât pe ele dacă le-ar vinde. El însă nu se îndura să se despartă de nici una. S-a gândit atunci, să scrie din nou pe cele care i se cereau, și să vândă aceste copii. Pentru aceasta, îi trebuiau cerneluri, hârtie și vopsele, deoarece, atunci, toate literele de început se desenau în culori. Ba și la sfârşit, trebuia făcut un desen de încheiere. Tot la două săptămâni, se ducea cu căruța la Sibiu, să cumpere cele de trebuință.
După primul război mondial, în jurul anului 1920, nepoţii ultimului Sava, Andrei și Ahil, au reconstruit casa, dându-i forma pe care o are azi.
