Tragedia din comuna Chirpăr, județul Sibiu, scoate la iveală falimentul multor instituții de stat, care puteau preîntâmpina asemenea orori. O fetiță de 6 ani, Diana, aflată la școală în clasa pregătitoare și un frățior al ei de 9 ani, Tibi s-au înecat în pârâul de la marginea casei. Dar ancheta SIBIU INDEPENDENT a scos la iveală faptul că familia a mai pierdut doi bebeluși în ultimii doi ani: unul găsit mort lângă mama lui și altul în drum de la Spitalul Județean spre casă. Mai există un al cincelea copil în familie.
La margine de sat, în condiții improprii pentru creșterea copiilor stă o familie. Nu au mai nimic, sărăcie cât cuprinde și metehne demne de Evul Mediu. Situația această o regăsim în multe din satele județului Sibiu. Copii îmbrăcați sumar iarna sau morți de foame care merg la școală pentru laptele, cornul sau ce mai dă Consiliul Județean. Familii, ca aceasta, care trăiesc din mila publică mai mult.
Ce vină au copiii? Niciuna! Ce vină au instituțiile statului? De ce avem legi cu sutele și tot felul de prevederi dacă Primăria Chirpăr nu a sesizat Protecția Copilului de la județ? Pentru că asistenții sociali de la sat sunt ca și inexistenți. Mai mult pe hârtie, adesea nepregătiți corespunzător și mai fac și alte două-trei atribuții prin primărie. Și chiar dacă au obligația legală să ia măsuri și să sesizeze DGASPC Sibiu, nu o fac. Unii din comoditate, alții pentru că știu că nu se va rezolva nimic.
De altfel, de prea mulți ani, în România circulă teoria statului că le este mai bine la copii în familii. Chit că integrarea se face în bordeie sau locuințe precare, cu un mediul familial ostil. Dar dă bine la statistici.
Acum doi ani în această familie a murit un bebeluș. S-a făcut anchetă socială? S-a raportat la DGASPC? S-a investigat? Anul trecut le-a mai murit un bebeluș. Din nou, aceleași întrebări. Acum au murit doi copii din aceeași familie, înecați în apa rece a unui pârâu. Acum se va face anchetă socială? Pentru că degeaba investighează polițiștii. Problema este și în curtea DGASPC! Dar și a Primăriei Chirpăr.
Vedeți cum instituțiile statului sunt falimentare? Pentru că ancheta socială după primul bebeluș mort putea arăta condițiile în care trăiesc restul copiilor. Și se puteau lua măsuri. Există asistență maternală, nu doar centre de plasament. Există locuințe de tip familial. Există soluții, dacă un birocrat mișcă un deget.
Dar hai să o spunem pe aia dreaptă. În multe primării, oamenii aceștia săraci nu contează decât la ziua votului. În rest, Dumnezeu cu mila. Dați o tură prin satele județului nostru Sibiu, ca mine, și veți fi oripilați de câte asemenea cazuri există. Cazuri neraportate de asistentul social din primării. Cazuri trecute sub tăcere, pentru că nu contează. Și vocea lor oricum nu poate fi auzită.
Până la o tragedie. Dar și tragediile se bagă sub preș la noi în câteva săptămâni. Astăzi doi frățiori au murit la Chirpăr. Dar câte asemenea tragedii mai sunt în județ de care nu auzim? Câți copiii se culcă flămânzi sau stau în familii violente? Asistentul social din primărie îi știe. Dar nu raportează. Prea multă birocrație… și oricum nu se întâmplă nimic…





