Autoritățile din comuna Șura Mare continuă ofensiva împotriva depozitării ilegale a deșeurilor. Recent, un cetățean surprins în timp ce abandona gunoaie pe un teren din comună a fost identificat și sancționat drastic de către Poliția Locală.
Fapta, care a fost documentată video, i-a adus autorului amenda maximă prevăzută de Regulamentul privind buna gospodărire a Comunei Șura Mare. Pe lângă sancțiunea financiară, acesta a fost obligat să curețe zona afectată, aducând terenul la forma sa inițială.
Ce prevede legea: Amenzi de până la 45.000 lei
Primăria și Poliția Locală reamintesc tuturor cetățenilor că legislația națională este extrem de aspră în astfel de cazuri. Conform OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, sancțiunile pot fi între 30.000 și 45.000 lei și ridicarea obligatorie a deșeurilor și curățarea terenului, pe cheltuiala exclusivă a celui care a încălcat legea.
Cetățenii care observă fapte de încălcare a legislației privind protecția mediului sau gospodărirea comunei sunt încurajați să contacteze Poliția Locală Șura Mare la numărul de telefon 0749.283.154, la sediul de pe strada principală nr. 252 sau prin e-mail la
politialocalasuramare@yahoo.com/contact@primariasuramare.ro.



