Comunitatea din Brădeni a vibrat astăzi, 17 aprilie, sub semnul cântecului și al dansului tradițional. Școala Gimnazială Brădeni a organizat cea de-a cincea ediție a festivalului „Mândru Rom Fest”, un eveniment care celebrează identitatea culturală și buna conviețuire între etnii. Evenimentul, organizat în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Brădeni, a marcat simbolic și Ziua Internațională a Romilor. Astfel, Căminul Cultural a devenit neîncăpător pentru elevii, părinții și invitații veniți să onoreze tradițiile locale și regionale.

O ediție care a trecut granițele județului
Anul acesta, festivalul s-a remarcat printr-o participare extinsă, reunind elevi nu doar din localitățile învecinate precum Agnita, Merghindeal, Iacobeni sau Moșna, ci și din afara județului Sibiu. O prezență inedită a fost cea a elevilor de la Școala Gimnazială Săcel din județul Harghita, care au adus pe scenă jocurile lor specifice. La eveniment au fost prezenți și invitați speciali, printre care directorii școlilor partenere și reprezentanți ai comunității, precum Petre Duca, președintele Partidei Romilor Sibiu.

Directorul Școlii Gimnaziale Brădeni, Adrian Pascu, a subliniat importanța acestui demers într-o regiune definită de diversitate:
„Suntem în centrul României, în Transilvania, un tărâm multicultural. Având în școală elevi de etnie romă, maghiară și români, ni se pare normal să aducem toți elevii laolaltă, părinții și comunitatea în sine. Ediția de anul acesta se remarcă prin faptul că am trecut granițele județului și sperăm ca anul viitor să avem și mai mulți participanți.”

Program artistic diversificat
Spectacolul a debutat cu momente coregrafice pregătite de elevii școlii gazdă sub îndrumarea directorului Adrian Pascu, fiind urmat de o suită de momente artistice variate.
Au fost amintite personalități marcante de etnie romă, precum violonistul Ion Voicu sau pianistul Johnny Răducanu, iar pe scenă au urcat grupul instrumental al Școlii din Merghindeal, soliștii Andreea Timiș și Dayana Maca, alături de instrumentiștii Remus Vasilescu și Sorin Lăcătuș.

Totodată, gupul vocal coordonat de către profesorul Doina Părău și ansamblul de dansuri populare românești coordonat de către profesorul Ioan Sârbu, au completat tabloul festiv.

Festivalul s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, reconfirmând faptul că la Brădeni, cea mai mare comunitate de romi din județul Sibiu, respectul pentru tradiție și colaborarea între instituții rămân piloni de bază ai educației.




