Accident pe Șoseaua Alba Iulia: Două persoane au ajuns la spital!

Știri din Județ

Un accident rutier s-a produs în această după-amiază pe Șoseaua Alba Iulia în apropierea intersecției cu strada Ștrandului. În urma accidentului, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce vehiculul pe care se aflau a fost lovit din spate de o motocicletă.

Conform cercetărilor efectuate de polițiștii rutieri, un bărbat de 38 de ani, din județul Alba, aflat la ghidonul unei motociclete, nu a păstrat distanța de siguranță față de vehiculul din fața sa. Acesta a intrat în coliziune cu un moped condus de un sibian de 46 de ani, care se deplasa regulamentar pe aceeași direcție.

La locul accidentului au intervenit rapid un echipaj SMURD, o autospecială de stingere și o ambulanță SAJ cu medic. În urma accidentului, conducătorul mopedului a suferit un traumatism la membrul inferior, a primit îngrijiri de la echipajul SAJ și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu. O femeie de 45 de ani, pasageră pe moped a suferit o contuzie cervicală și a fost transportată la spital de către echipajul SMURD. Ambele victime erau conștiente în momentul preluării de către cadrele medicale.

Cercetările sunt continuate de către autorități pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în râul Olt!

Eșec pentru CSC Șelimbăr la Satu Mare