Urmărire ca în filme pe străzile Sibiului: Un șofer băut din Brașov se află sub control judiciar după ce a fost a provocat un accident!

Știri din Județ

Un bărbat de 39 de ani din județul Brașov a fost plasat sub control judiciar după ce a pus pe jar polițiștii din Sibiu. Acesta a condus sub influența alcoolului, a ignorat semnalele polițiștilor și s-a oprit abia după ce a lovit alte două mașini.


Totul a început în seara zilei de 10 aprilie, în jurul orei 22:00, când un cetățean a sunat la 112 pentru a reclama faptul că un autoturism circulă haotic prin municipiul Sibiu. Polițiștii de la Biroul Rutier l-au interceptat rapid pe strada Rahovei, însă șoferul a refuzat să oprească, declanșând o urmărire în trafic la care au participat mai multe echipaje de poliție.


Cursa nesăbuită a brașoveanului s-a încheiat brusc la intersecția străzii Hermann Oberth cu Bulevardul Corneliu Coposu. Acolo, bărbatul a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu două autoturisme care erau oprite regulamentar la o trecere pentru pietoni. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale, nicio persoană nefiind rănită.

În momentul în care polițiștii au reușit să îl identifice pe șofer, misterul comportamentului său a fost elucidat, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.


După administrarea probelor, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore în data de 15 aprilie. Ulterior, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu au decis să-l plaseze sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Eșec pentru CSC Șelimbăr la Satu Mare