Am mai scris pe tema legii Vexler și a acestor prevederi privind îndepărtarea unor busturi, statui sau înlocuirea numelor unor instituții și străzi care poartă numele unor personalități din istoria României care, conform interpretării legii Vexler, au fost implicate în acte de fascism, nazism, legionarism sau xenofobie, evident, în perioada interbelică.
Altfel spus, respectiva lege, care a trecut prin Parlament cu votul majorității guvernamentale, care acum se ceartă stânga cu dreapta, doar pentru a face un moft, a servit, de fapt, unui stat străin și nu unei comunități minoritare naționale, așa cum unii ar fi crezut. Pentru că, să fim serioși, legea Vexler, deși a fost promovată de un deputat de etnie evreiască, nu a fost o lege dorită sau cerută în mod expres de comunitatea evreiască din România, ci impusă, așa cum s-a întâmplat și în alte țări europene, de statul Israel.
Acel stat, ca o paranteză, care comite de ani de zile un genocid în Gaza și, mai nou, chiar și în Cisiordania și Liban.
Revenind la aplicabilitatea acestei legi Vexler, după apariția ei a fost o perioadă de tăcere, să zicem, la nivel național, tăcere care, de fapt, a ascuns activitatea unei asociații din Arad, aparent special create pentru această lege, care a început să trimită adrese către instituțiile statului din toată România, prin care cerea scoaterea unor statui, înlocuirea unor nume de străzi, de instituții și așa mai departe, toate aparținând unor personalități din istoria României.
Cel mai recent caz care a devenit public este cel al bustului lui Octavian Goga din Iași, dar nu este singurul. Puțini știu că respectiva asociație a făcut demersuri peste tot în țară, inclusiv la Sibiu.
Ori, acum apare întrebarea: avem legea Vexler votată și ea putea fi aplicată de oricine din România. Totuși, doar o singură entitate din România a făcut toate aceste demersuri. Nu 20 de milioane de români, nu 10 milioane de entități, fie firme, ONG-uri, instituții și așa mai departe, ci o singură asociație din Arad, special creată și orientată spre aplicarea acestei legi.
Și acum mai fac o paranteză, pentru că există o lege în România care vorbește despre destinația reală a fondurilor primite de către un ONG. Este obligatoriu să se facă o declarație notarială privind destinația reală a fondurilor. Există și un proiect legislativ, la ora actuală, privind transparența fondurilor primite de ONG-uri.
Și, dacă personal sunt total de acord cu această transparență, în cazul respectivei asociații, dar și în alte cazuri similare, cred că acest proiect de lege trebuie implementat de urgență. Pentru că, sub paravanul ONG-ului, au început să apară tot felul de structuri care, de fapt, reprezintă interese străine în România. Nu interese benefice României, să ne înțelegem clar.
Nu vorbim de ONG-uri care fac acțiuni sociale, care ajută copiii, persoanele cu handicap sau bătrânii. Nu vorbim despre acestea, pentru că ele au făcut un efort extraordinar de a strânge bani din străinătate și de a ajuta sistemul de asistență socială din România de 35 de ani încoace. Prin efortul lor sunt ajutați foarte mulți oameni din România.
Vorbim despre acele asociații care au apărut mai ales în ultimii ani și care nu au activitate vizibilă, dar, totuși, rulează fonduri foarte mari. Fonduri cu sursă externă. Și vorbim despre acele asociații pe care le observăm, așa cum este cazul și cu asociația din Arad și cu multe altele, că se activează în momente-cheie pentru interesele unor state străine. Din păcate, legea Vexler a creat monștri.
Intenționat subliniez acest aspect: această lege a fost creată intenționat și a generat, și va genera, mari dezbateri în spațiul public și, mai mult decât atât, va da apă la moară exact la ceea ce pretinde că combate: extremismul.
Dacă vrei, în pasul următor ți-l dau direct în varianta finală, foarte curată, gata de publicare.
