Când un apel de urgenţă întrerupe liniştea muntelui, salvatorii montani sunt primii care pornesc spre locul unde situaţia se poate schimba în orice clipă. Printre cei care răspund acestor apeluri se află şi Alexandru Goarnă, salvator montan cu vârsta de 24 de ani, cu care am povestit despre viaţa la înălţime, responsabilităţile, dar şi obligaţiile ce vin la pachet cu o meserie în care secundele fac diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Drumul lui Alex către această meserie a început în 2017, pe când avea doar 16 ani. Pasionat de căţărat şi schi, îşi petrecea deja majoritatea timpului liber pe munte, alături de un prieten cu aceleaşi preocupări. Tot acest prieten a fost cel care i-a sugerat, într-o zi, să vină să vadă cum este să fii salvamontist. Alex recunoaşte că, la acea vârstă, este nevoie de un simplu “Hai să o facem!” pentru a iniţia o activitate de genul.
Cum ajungi salvator montan?
Pentru a ajunge salvator montan, trebuie să treci prin mai multe etape. Prima perioadă de pregătire profesională este cea de aspirantură. Perioada asta ţine minim doi ani, timp în care aspirantul trebuie să împlinească vârsta minimă de 18 ani, ca apoi acesta să treacă printr-o evaluare şi atestare organizate la nivel naţional, structurate pe două etape: de vară şi de iarnă.
În ziua de astăzi, Alex este angajat de 4 ani ca salvator montan, fiind atestat din 2020, după ce a făcut 3 ani de voluntariat înainte de a se înscrie la Şcoala Naţională Salvamont din Padina. În România sunt, în prezent, 482 salvatori montani voluntari şi doar 327 salvatori montani angajaţi.
Viaţa între munţi
Pentru Alex, decizia de a-şi dedica viaţa muntelui nu a fost una dificilă. A copilărit în Vălişoara, judeţul Alba, într-un mediu înconjurat de munţi, iar ieşirile frecvente pe trasee, alături de prieteni i-au marcat pasiunea pentru natură şi aventură. Totuşi, viaţa de salvator montan nu este uşoară: nu se termină la sfârşitul unei zile de muncă, ci implică zile întregi petrecute departe de casă. Chiar şi având un program stabil, colegii îl pot chema oricând la intervenţii, iar Alex spune că nu ai cum să refuzi atunci când este vorba de viaţa altor oameni.
O zi obișnuită pentru un salvamontist
Deşi cei mai mulţi oameni îi asociază pe salvamontişti doar cu intervenţiile spectaculoase, munca lor zilnică înseamnă mult mai mult. Alex povesteşte că o mare parte din timp este dedicată patrulărilor, verificării traseelor, întreţinerii refugiilor şi pregătirii echipamentului, deoarece nu mereu eşti sunat că este un caz pe munte. “Dacă nu se întâmplă nimic, atunci ești liber să faci ce vrei tu, dar să stai în zonă, să fii disponibil. La unele baze avem şi locuri de antrenament unde poţi să faci sport.”
Chiar şi în zilele aparent liniştite, tensiunea de fond rămâne. Telefonul poate suna oricând, iar echipa trebuie să fie pregătită să pornească cât de repede posibil. De aceea, Alex spune că este esenţial să te înţelegi cu colegii tăi: „Stai cu ei o săptămână întreagă, non-stop. Trebuie să ai încredere unii în alţii, să ştii că te bazezi pe ei în orice moment”, explică el.
Timpul liber la bază
Dar chiar şi în ritmul lor alert, salvatorii găsesc timp şi pentru mici momente de respiro. Serile de la bază, când muntele se linişteşte şi ultimele apeluri s-au oprit, sunt adesea dedicate relaxării. Alex povesteşte că în astfel de momente echipa adesea se strânge laolaltă şi cântă: „Piesele mele preferate ce le cântăm eu şi colegii ar fi: Refugiul Diana, Amintire cu haiduci, O mie de pahare sau orice de Valeriu Sterian.”
Muntele, mentorul care te formează
În tot acest timp petrecut pe creste, în văi sau la baza muntelui, Alex a învăţat nu doar tehnici de salvare, ci şi lecţii de răbdare, curaj şi respect. De aceea, spre finalul discuţiei noastre, l-am întrebat cum ar descrie el muntele, dacă acesta ar fi o persoană şi ce relaţie ar avea cei doi. Nu a durat mult până Alex a găsit un răspuns: „L-aş descrie ca pe un bunic, rece, totuşi ştii că te iubeşte, însă reuşeşte să se impună în aşa fel încât nici nu ţi-ar trece prin cap să îi arăţi câtuişi de puţin dispreţ. Un fel de Gandalf, dacă vrei. Ar fi mentorul meu.”
Pentru Alex, acest „Gandalf” tăcut nu este doar locul în care munceşte, ci şi spaţiul în care s-a format ca om. Fiecare intervenţie, fiecare patrulare şi fiecare noapte petrecută în bază reprezintă o parte din povestea lui.
Într-o lume în care mulţi văd doar peisajele spectaculoase sau pericolele ascunse ale munţilor, salvatorii montani precum Alex cunosc adevărata lor esenţă: muntele este un profesor sever, un prieten loial şi, uneori, un adversar nemilos. Dar, indiferent de starea lui, ei rămân acolo — pregătiţi, uniţi şi hotărâţi să răspundă atunci când liniştea se rupe şi cineva are nevoie de ajutor.
