Un tată și fiu aleargă împreună la Maratonul Internațional Sibiu!

Știri din Județ

Publicitate
Pe străzile pietruite ale Sibiului, printre miile de bătăi de inimi care vor anima Maratonul Internațional Sibiu, o poveste aparte ne reamintește că cele mai frumoase construcții nu se ridică doar cu mortar și cărămidă, ci cu pasiune și puterea exemplului. Bogdan Nițu, profesor de sport la Școala Gimnazială „Samuil Micu” din Sadu și fiul său, Lucas, vor lua startul la maraton pentru a dărui comunității lor un spațiu de poveste, un „Reading Hub” pentru elevii școlii.


Pentru Bogdan, sportul a fost mereu despre mișcare, dar educația este despre echilibru. Observând zi de zi energia debordantă a elevilor săi în curtea școlii, profesorul a simțit nevoia unui contrast necesar, un loc unde timpul să stea în loc.

„[…]În fiecare zi văd în curtea școlii copii care aleargă, se joacă și descoperă lumea pas cu pas. Dar mi-am dorit mereu să existe și un loc special unde acești copii să poată încetini puțin ritmul, să se așeze, să deschidă o carte și să se bucure de lectură.[…]”-a declarat Bogdan Nițu


Astfel a luat naștere proiectul „Reading Hub- Foișor pentru lectură și relaxare”, un foișor ce urmează să fie construit chiar lângă sala de sport, oferind o alternativă plină de liniște tumultului cotidian.


„Copiii nu fac ce le spunem, fac ce văd la noi”


Cea mai puternică lecție a acestui demers nu se predă la catedră, ci pe traseul maratonului. Lucas Nițu, fiul lui Bogdan, a ales să își urmeze tatăl și să alerge la cursa copiilor. Pentru Lucas, lectura este deja o fereastră spre lume, iar pentru tatăl său, participarea fiului este cea mai mare realizare.

„El o să mă întrebe, într-o zi, ce am făcut pentru comunitatea noastră. Și nu vreau să-i spun că am stat pe margine. Nu vreau să-i spun că am așteptat să facă alții. Vreau să-i pot spune că am fost acolo. Că am crezut într-o idee. Că am pus umărul la ceva care va rămâne după noi.”- a transmis Bogdan



Cum poți susține povestea lor?


Comunitatea este invitată să fie parte din acest „Reading Hub” susținându-i pe cei doi alergători. Orice donație transformă pașii lor în realitate!

Susține-l pe Bogdan: maratonsibiu.ro/bogdan-nitu
Susține-l pe Lucas: maratonsibiu.ro/lucas-nitu

Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile pe site-ul maratonului Reading Hub – Foișor pentru lectură și relaxare

Sursa foto: Nitu Bogdan

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri