Consiliul Local Mediaș a votat reglementarea jocurilor de noroc. Ce taxe le impune Primăria

Știri din Județ

Publicitate
Consiliul Local Mediaș a aprobat astăzi proiectul privind reglementarea activității de jocuri de noroc din municipiu. Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi „pentru” și 5 voturi „împotrivă”, după aproximativ 30 de minute de dezbateri intense.

Reglementare, nu interzicere

Spre deosebire de Sibiu, unde s-a votat pentru interzicerea jocurilor de noroc, la Mediaș aleșii locali au mers pe varianta reglementării. Este o formulă apropiată de cea propusă inițial și la Sibiu de primarul Astrid Fodor, înainte ca proiectul să fie modificat în sensul interzicerii.

Proiectul votat la Mediaș prevede desfășurarea activităților de jocuri de noroc tradiționale în municipiu doar în condițiile prevăzute în regulamentul local. Documentul stabilește procedura de autorizare, condițiile pentru obținerea autorizației de funcționare, zonele în care nu pot fi amplasate astfel de activități, precum și reguli privind afișajul și accesul minorilor.

Taxă locală și autorizație anuală

Potrivit proiectului de hotărâre, operatorii de jocuri de noroc trebuie să obțină autorizație de funcționare eliberată de autoritatea administrației publice locale. Pentru anul 2026, cuantumul taxei locale anuale este stabilit la 1.000 de lei/mp pentru punctele situate în centrul istoric, iar pentru restul de 500 de lei/mp.

Regulamentul prevede și că autorizația de funcționare este valabilă un an de la data acordării, iar taxele încasate devin venit la bugetul local.

Restricții pentru amplasarea sălilor

Documentul interzice amplasarea jocurilor de noroc tradiționale în anumite zone, inclusiv în incinta sau în proximitatea unităților de învățământ, a lăcașurilor de cult, a instituțiilor culturale, a spitalelor, a stațiilor de transport public, precum și în spații care nu au destinație adecvată. Regulamentul introduce și condiții speciale pentru agențiile loto, pariuri, cazinouri, cluburi de poker, slot-machine și jocuri bingo.

Auditoriu numeros la ședință

Ședința Consiliului Local Mediaș a avut un auditoriu numeros, format în special din angajați ai sălilor de jocuri de noroc din municipiu. După dezbateri, consilierii locali au votat proiectul în forma propusă de Primărie.

La anunțarea rezultatului, persoanele aflate în sală au aplaudat decizia, apoi au părăsit sala de ședință. Consilierii locali au continuat ulterior ședința cu celelalte proiecte aflate pe ordinea de zi.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri