Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a anunțat un plan special de măsuri pentru minivacanța de Ziua Internațională a Muncii. În perioada 1-4 mai, forțele de ordine vor fi prezente pe străzile din județ și în zonele turistice pentru a asigura siguranța publică și a preveni incidentele.
Pentru a asigura siguranța, echipajele de jandarmerie vor patrula în spațiile publice aglomerate, monitorizând respectarea ordinii și liniștii comunității. Totodată, jandarmii montani vor fi la datorie pe traseele adiacente și în zonele de agrement, fiind pregătiți să intervină în orice moment pentru salvarea persoanelor care s-ar putea rătăci sau care ar putea întâmpina dificultăți pe munte.
Pentru cetățenii care aleg să meargă pe munte, jandarmii montani transmit o serie de recomandări:
„– înainte de a pleca în drumeție, să se informeze cu privire la itinerariul propus, gradul de dificultate al acestuia, starea vremii, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu;
– să plece pe munte doar cu echipament adecvat: lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor;
– să nu se aventureze pe traseele turistice după lăsarea întunericului și fără echipamentul adecvat;
– să folosească numai traseele marcate și să urmărească marcajele de pe traseu;
– să nu consume băuturi alcoolice înainte sau în timpul drumeţiilor;
– să nu deterioreze amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
– să respecte prevederile legislației în vigoare în ceea ce privește activitatea de picnic;
– dacă întâlnesc animale sălbatice, să nu se apropie de acestea pentru a le filma, fotografia sau pentru a le hrăni.
– dacă se află într-o situație dificilă să solicite ajutor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.”




