Primarul comunei Boița, Nicolae Cocoș, anunță continuarea investițiilor în infrastructura locală, cu accent pe satul de munte Paltin, unde au început lucrările de reabilitare a drumului de pe Căprăreț. Edilul spune că proiectul vine ca răspuns la nevoile comunității și are ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitori.
Într-un mesaj adresat locuitorilor comunei, primarul Nicolae Cocoș a subliniat importanța dezvoltării infrastructurii în toate satele aparținătoare comunei Boița, evidențiind atenția acordată satului Paltin, descris drept „un sat de munte cu oameni harnici și cu o frumusețe naturală aparte”.
„Știu cât de importante sunt aceste lucrări pentru fiecare dintre dumneavoastră – pentru accesul mai ușor către casă, pentru siguranța familiilor și pentru un trai mai bun. De aceea, fiecare pas pe care îl facem este pentru oameni și pentru viitorul comunității”, a transmis edilul.
Potrivit acestuia, după depășirea unor impedimente juridice și profitând de condițiile meteo favorabile, administrația locală a demarat lucrările de reabilitare a drumului din satul Paltin. Proiectul include realizarea rigolelor pentru colectarea apelor pluviale și construirea podețelor de acces către proprietăți, intervenții considerate necesare de către autorități și locuitori.
În acest an, lucrările se vor concentra pe amenajarea rigolelor, iar în 2027 administrația locală intenționează să continue investițiile prin introducerea rețelei de alimentare cu energie electrică, după finalizarea documentației tehnice și obținerea autorizației de construire.
Primarul Nicolae Cocoș afirmă că investițiile în infrastructură reprezintă „grijă față de oameni, respect pentru comunitate și șansa de a pune în valoare frumusețea acestor locuri”.
La finalul mesajului, edilul le-a mulțumit locuitorilor pentru încredere și răbdare, reiterând obiectivul administrației de a continua dezvoltarea comunei Boița.









