Ediția cu numărul 33 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) confirmă încă o dată interesul uriaș al publicului pentru marile producții ale festivalului, iar „Faust”, în regia lui Silviu Purcărete, rămâne lider incontestabil în preferințele spectatorilor.
Biletele pentru FITS 2026 au fost puse în vânzare miercuri, 6 mai, la ora 12:00, iar în doar câteva ore mai multe spectacole au fost epuizate complet. Printre acestea, „Faust” – producția emblematică a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu – a devenit din nou unul dintre cele mai căutate titluri ale festivalului.
Alături de „Faust”, s-au vândut integral și biletele pentru spectacolele „Ivanov”, în regia lui Eugen Jebeleanu, „Copiii Medeei”, regia Milo Rau, „O noapte cu Morricone”, prezentat de Centro Coregrafico Nazionale, „Don Quijote”, regia Alexandru Dabija, și „Metamorfoza”, regia Yuri Kordonsky.
Organizatorii anunță că în primele ore de la deschiderea vânzărilor au fost cumpărate cu 25% mai multe bilete decât în aceeași perioadă a anului trecut – ediție care a stabilit recorduri istorice pentru FITS. Totodată, aproximativ 100 de bilete și abonamente au fost achiziționate pentru spectacolele transmise online.
Interesul pentru festival s-a văzut și în traficul online: aproape 3.000 de utilizatori din 39 de țări au accesat site-ul sibfest.ro în prima jumătate de oră de la deschiderea vânzărilor. Cele mai multe accesări au venit din România, Austria, Japonia, SUA, Marea Britanie, Germania și Țările de Jos. La momentul de vârf, 1.662 de utilizatori navigau simultan pe platformă.
Pentru prima dată în istoria festivalului, toate locurile pentru spectacolele din cadrul Festivalului Universităților de Teatru au fost rezervate încă din prima zi.
„Munca pe care am depus-o în ultimul an, în ciuda tuturor provocărilor pe care le-am avut, este forma noastră de a spune MULȚUMESC publicului care și în acest an vine alături de noi. Anul trecut a fost unul al recordurilor absolute, cu vânzări uriașe în primele ore și nu credeam că putem să depășim acele cifre, dar iată că publicul ne-a demonstrat că este nerăbdător să aibă parte de Miracolul artei. Este o ediție de SUFLET, pentru suflet, care sperăm să rămână mulți ani în sufletele tuturor celor care vor fi la Sibiu între 19 și 28 iunie”, a declarat Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul general al TNRS.
În continuare mai sunt disponibile ultimele bilete pentru spectacole precum „Visul unei nopți de vară”, „Povestea prințesei deocheate”, „Sex, bani și foame” sau „Neasemuita poveste a lui Abul Hossein Yemenitul și a fugii lui în pustie” (reprezentația de la ora 20:00).
Tema ediției FITS 2026 este „SUFLET”, organizatorii subliniind că, dincolo de tehnologie și ritmul accelerat al lumii moderne, esența artei rămâne legătura profundă dintre artist și spectator.






