Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate confirmă oficial că acreditarea Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu a fost suspendată în urma verificărilor făcute după cazul bebelușului aflat în ambulanța SMURD răsturnată pe Bulevardul Vasile Milea. Răspunsul ANMCS confirmă informațiile publicate anterior de Sibiu Independent, potrivit cărora spitalul se afla sub incidența unei măsuri dispuse de autoritate, deși instituția medicală a evitat inițial să comunice clar acest lucru.
Cazul a fost semnalat către ANMCS printr-o sesizare înregistrată cu nr. 976/31.03.2026, referitoare la un posibil eveniment advers asociat asistenței medicale, produs în data de 7 martie 2026. Potrivit petentului, evenimentul s-ar fi soldat cu „deficit neurologic permanent sever” al unui pacient pediatric.
ANMCS arată că Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a raportat evenimentul abia în 6 aprilie 2026, deși acesta se produsese în 7 martie 2026. Autoritatea precizează că raportarea a fost făcută cu o întârziere de aproximativ o lună față de termenul legal.
„În urma verificărilor, s-a constatat că Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a raportat respectivul EAAAM abia în data de 06.04.2026, deși evenimentul s-a produs la data de 07.03.2026 — cu o întârziere de aproximativ o lună față de termenul legal”, transmite ANMCS.
Acreditarea, suspendată prin ordin emis în 30 aprilie
În urma acestei constatări, ANMCS a emis Ordinul Președintelui nr. 64/30.04.2026 privind suspendarea acreditării Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu.
Măsura a fost transmisă unității sanitare chiar în 30 aprilie 2026, potrivit răspunsului oficial primit de Sibiu Independent.
ANMCS precizează că motivul suspendării acreditării îl reprezintă exclusiv nerespectarea termenului legal de raportare a evenimentului advers asociat asistenței medicale. Conform metodologiei invocate de autoritate, verificarea raportării inițiale a suspiciunii apariției unui astfel de eveniment trebuie făcută în 24 de ore sau în prima zi lucrătoare de la apariția acestuia.
Prin urmare, în acest moment, suspendarea nu este motivată de concluzii privind actul medical propriu-zis, ci de modul în care spitalul a raportat evenimentul către ANMCS.
ANMCS: Nu este retragere, ci suspendare
Autoritatea face o precizare importantă: în acest moment nu este vorba despre retragerea acreditării, ci despre suspendarea acesteia.
„La acest moment ne aflăm în etapa procedurală de suspendare a acreditării, nu de retragere”, transmite ANMCS.
Retragerea acreditării ar putea interveni doar dacă, la finalul perioadei de suspendare, spitalul nu remediază neconformitățile constatate. Termenul maxim acordat este de 6 luni de la intrarea în vigoare a ordinului de suspendare.
ANMCS explică faptul că retragerea acreditării se aplică unităților sanitare care, în urma monitorizării postacreditare, nu mai îndeplinesc cerințele pe baza cărora au fost acreditate și nu remediază problemele până la expirarea termenului de suspendare.
Spitalul trebuie să raporteze săptămânal măsurile luate
Prin ordinul de suspendare, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu trebuie să elaboreze și să transmită către ANMCS, în maximum 5 zile lucrătoare de la primirea documentului, un plan de măsuri pentru remedierea cauzelor care au dus la suspendarea acreditării.
Planul trebuie să includă cel puțin revizuirea procedurii de identificare și raportare a evenimentelor adverse, precum și instruirea și evaluarea ulterioară a personalului.
De asemenea, pe parcursul perioadei de suspendare, spitalul este obligat să raporteze săptămânal către ANMCS măsurile adoptate. În caz contrar, termenul de suspendare poate fi diminuat cu câte o săptămână.
Această informație confirmă, practic, unul dintre punctele ridicate de Sibiu Independent în articolul anterior, în care arătam că spitalul a negat existența unei probleme privind acreditarea, dar a recunoscut ulterior că a primit recomandări de la ANMCS privind întocmirea unui plan de măsuri, revizuirea procedurii de identificare și raportare a evenimentelor adverse, precum și instruirea și evaluarea personalului.
Sesizarea a fost trimisă și către alte instituții
Un alt element important din răspunsul ANMCS privește sesizările părinților. În răspunsul transmis anterior către Sibiu Independent, Spitalul de Pediatrie Sibiu susținea că „nu există acuzații sau sesizări ale părinților”.
ANMCS transmite însă că sesizarea primită de autoritate a fost trimisă de petent și către Colegiul Medicilor din România – Colegiul Medicilor Sibiu, Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică Sibiu.
În plus, ordinul privind suspendarea acreditării a fost transmis către Casa de Asigurări de Sănătate Sibiu, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Publică Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu.
Cu alte cuvinte, mai multe instituții ale statului au fost informate oficial despre situația de la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu.
Verificările continuă
ANMCS precizează că verificările privind eventuale alte neconformități sunt în desfășurare pe parcursul perioadei de suspendare a acreditării.
Întrebată dacă au fost analizate procedurile spitalului privind transferul, transportul sau monitorizarea pacientului minor, autoritatea a transmis că aceste verificări sunt în curs, iar eventualele constatări vor fi comunicate ulterior.
„Verificări suplimentare privind eventuale alte neconformități sunt în desfășurare pe parcursul perioadei de suspendare a acreditării. Concluziile finale vor fi comunicate la finalizarea acestora”, se arată în răspunsul ANMCS.
Autoritatea precizează totodată că aspectele referitoare la conduita profesională a medicilor și actul medical individual nu intră în competența ANMCS, ci în cea a Colegiului Medicilor din România și a Ministerului Sănătății.
Activitatea spitalului nu este afectată, deocamdată
ANMCS susține că, pe durata suspendării acreditării, activitatea medicală curentă a Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu nu este afectată, iar pacienții pot beneficia în continuare de serviciile medicale oferite de unitate.
Situația s-ar putea schimba doar în ipoteza retragerii acreditării, dacă spitalul nu remediază neconformitățile la finalul perioadei de suspendare. Într-un asemenea scenariu, Casa de Asigurări de Sănătate ar putea decide întreruperea decontării serviciilor oferite de spital.
„În situația retragerii acreditării — ipoteză care ar putea interveni doar în cazul neremedierii neconformităților la finalul perioadei de suspendare — Casa de Asigurări de Sănătate poate decide întreruperea decontării serviciilor oferite de către spital”, transmite ANMCS.
Răspunsurile spitalului, contrazise de autoritate
Răspunsul ANMCS pune într-o lumină și mai gravă modul în care Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a comunicat public în acest caz.
Așa cum Sibiu Independent a arătat în articolul publicat joi, Spitalul de Pediatrie a răspuns inițial cu „Nu” la întrebarea dacă există o investigație sau verificare ANMCS în legătură cu acest caz. Tot „Nu” a răspuns și la întrebarea privind existența unei recomandări, propuneri sau decizii legate de acreditare.
ANMCS confirmă acum nu doar existența sesizării și a verificărilor, ci și faptul că acreditarea a fost suspendată prin ordin emis în 30 aprilie 2026.
Mai mult, autoritatea arată că suspendarea a fost dispusă tocmai pentru raportarea cu întârziere a evenimentului advers, iar spitalul trebuie să își revizuiască procedurile și să își instruiască personalul.
Cazul rămâne deschis
Cazul bebelușului aflat în ambulanța SMURD răsturnată pe Bulevardul Vasile Milea nu este închis. ANMCS a confirmat doar prima neconformitate sancționată: raportarea cu întârziere a evenimentului advers.
Verificările privind eventuale alte neconformități continuă. Alte instituții, inclusiv Colegiul Medicilor, Ministerul Sănătății și DSP Sibiu, au fost sesizate sau informate.
Rămân, în continuare, întrebări esențiale: cine a decis raportarea tardivă, de ce spitalul nu a comunicat transparent suspendarea acreditării, ce persoane au avut responsabilități directe în procedura de raportare și ce concluzii vor formula instituțiile competente în privința actului medical și a gestionării cazului.
Până la finalizarea tuturor verificărilor, cert este că ANMCS confirmă oficial ceea ce Spitalul de Pediatrie Sibiu nu a spus clar de la început: acreditarea unității sanitare a fost suspendată.




