Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, l-a primit ieri la sediul instituției pe noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, Excelența Sa Darryl Nirenberg, aflat într-o vizită oficială în județul Sibiu.
Întâlnirea a avut loc la doar trei luni după preluarea mandatului de către ambasadorul american, acesta exprimându-și dorința de a cunoaște mai bine județul Sibiu, tradițiile locale și patrimoniul cultural care definesc comunitatea sibiană.
„Am avut o discuție deschisă despre importanța dialogului dintre comunități și instituții, dar și despre valorile care stau la baza parteneriatului strategic româno-american”, a transmis Daniela Cîmpean.
Ambasadorul SUA a fost însoțit de Alys Spensley, consilier pentru Diplomație Publică, și Maria Tufan, coordonator de presă. Din partea Consiliului Județean Sibiu au participat vicepreședintele Vlad Vasiu și Doris Banciu, consilier în cadrul cabinetului președintei CJ Sibiu.
La finalul întâlnirii, Daniela Cîmpean i-a adresat ambasadorului invitația de a reveni în județul Sibiu pentru a descoperi frumusețea naturii, diversitatea culturală și gastronomia locală.
Vizita ambasadorului american la Sibiu reconfirmă interesul pentru consolidarea relațiilor dintre comunitățile locale și partenerii internaționali, într-un context în care cooperarea româno-americană rămâne una dintre cele mai importante direcții strategice pentru România.






