Proiectul „Slowndown”: Experți europeni în turism durabil, impresionați de exemplele de bune practici din județul Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Timp de cinci zile, județul Sibiu a devenit punct de întâlnire pentru specialiști europeni în ecoturism și dezvoltare durabilă. În perioada 18 – 22 mai, 29 de experți din opt țări europene au participat la o vizită de studiu organizată în cadrul proiectului „Slowdown – Promovarea practicării unui turism durabil pentru dezvoltarea economică responsabilă la nivel local și regional”, proiect în care Consiliul Județean Sibiu este partener.

Participanții au avut ocazia să descopere modele locale de turism lent și sustenabil, printr-un program care a inclus un tur al centrului istoric al municipiului Sibiu, o drumeție în „Țara Colibelor”, vizite la Muzeul ASTRA și în comuna Râu Sadului, dar și ateliere gastronomice bazate pe rețete tradiționale și produse locale.

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a declarat că vizitatorii au apreciat modul în care județul valorifică patrimoniul natural și cultural.

„Sunt oameni care au apreciat modul în care județul Sibiu pune în valoare bogăția naturii și resursele locale, fie că vorbim despre cultură, tradiții, produse locale sau gustul autentic al bucătăriei sibiene. Au fost impresionați de programul nostru de ecoturism «Anii Drumeției», de frumusețea «Țării Colibelor» și de felul în care patrimoniul muzeal din Dumbrava Sibiului este valorificat prin ateliere tematice și programe educaționale pentru copii”, a transmis Daniela Cîmpean.

Vizita în Muzeul ASTRA le-a oferit participanților o incursiune în universul satului românesc tradițional, dar și exemple concrete despre modul în care patrimoniul poate fi integrat în experiențe turistice moderne și educative. În cadrul atelierelor gastronomice, oaspeții au pregătit preparate tradiționale după metode autentice, descoperind specificul bucătăriei sibiene.

Programul a inclus și o oprire în comuna Râu Sadului, unde participanții au vizitat Muzeul Lânii, amenajat într-o fostă moară. Proiectul a prins contur după ce primarul Daniel Minea a preluat ideea în urma unei vizite de studiu organizate prin proiectul „Slowdown” în Galway, Irlanda.

În „Țara Colibelor”, delegația europeană a aflat mai multe despre rețeaua de trasee dezvoltate prin programul „Anii Drumeției”, care susține inclusiv organizarea competiției de alergare montană „Burduf Challenge”. Participanții au asistat și la demonstrații de meșteșug tradițional, realizate de meșterul Gyuri Szasz, cunoscut pentru creațiile sale din lemn.

Daniela Cîmpean a subliniat că proiectul facilitează și schimbul de idei între partenerii europeni. Potrivit acesteia, județul Sibiu a preluat deja de la partenerii din Riga, Letonia, conceptul unui traseu cicloturistic în Țara Oltului, menit să îmbine activitățile în aer liber cu promovarea florei, faunei, meșteșugurilor și gastronomiei locale. Totodată, exemplele din regiunea Murcia, Spania, ar putea inspira dezvoltarea unor sisteme de certificare pentru operatorii locali din ecoturism.

Proiectul „Slowdown” beneficiază de o finanțare europeană de aproape două milioane de euro, prin programul Interreg Europe. Din parteneriat fac parte organizații și instituții din Ungaria, Slovacia, Spania, Franța, Letonia, Italia, Finlanda și Irlanda, alături de Consiliul Județean Sibiu.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri