„Madona cu zâmbetul… (Rivala)”, piesă aproape necunoscută din creația lui Radu Stanca, prezentată într-un spectacol-lectură la Biblioteca ASTRA

Știri din Județ

Publicitate
Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu aduce în fața publicului o piesă rară și aproape necunoscută din creația lui Radu Stanca. Miercuri, 27 mai 2026, de la ora 18:00, la Biblioteca ASTRA din Sibiu, va avea loc spectacolul-lectură „Madona cu zâmbetul… (Rivala)”, coordonat de actorul și regizorul Bogdan Sărătean.

Textul, scris la Sibiu în anul 1944, poartă spectatorii în Florența anilor 1500, într-o poveste despre pasiuni, rivalități și iubiri cu parfum renascentist. Evenimentul marchează o întâlnire aparte între patrimoniul literar sibian și scena contemporană, într-un spațiu emblematic al culturii locale – Biblioteca ASTRA.

Distribuția reunește actori ai Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu: Raluca Iani (Lucrezia), Ada Bicfalvi (Jupa), Cristina Stoleriu (Clelia), Serenela Mureșan (Stella), Mihai Coman (Bonzo), Mihai Mocanu (Pietro), Liviu Vlad (Antonio) și Cătălin Neghină (Leonardo).

„O piesă scrisă la Sibiu în anul 1944, a cărei acțiune se petrece în Florența anilor 1500, va fi lecturată la Biblioteca ASTRA din Sibiu, în anul 2026. O piesă absolut necunoscută și niciodată montată va fi lecturată de actori ai Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu. La Sibiu, evident, la Biblioteca ASTRA, pe acoperișul lumii! O piesă despre amori și amoare, cu un aer primăvăratic și frivol — MADONA CU ZÂMBETUL… (Rivala) de Radu Stanca”, transmit organizatorii.

Accesul publicului la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

CSC Șelimbăr a rămas în liga a doua de fotbal