CSU Sibiu dispută duminică un nou meci în Liga Națională de baschet masculin.
Sibienii vor întâlni, de la ora 18:00, formația FC Argeș Pitești, în Sala Transilvania.
Piteștenii conduc seria după victoria obținută în primul joc disputat la Pitești și pot încheia duelul dacă se vor impune și la Sibiu. Confruntarea se desfășoară după sistemul „cel mai bun din trei meciuri”, iar echipa câștigătoare va termina sezonul pe locul 7 în clasamentul final al campionatului.
Baschetbaliștii sibieni speră să profite de avantajul terenului propriu și să trimită seria în meci decisiv.
Partida va fi transmisă în direct pe FRB.TV
Foto: CSU Sibiu




