Municipalitatea sibiană anunță restricții de trafic și parcări în mai multe zone ale orașului, în contextul desfășurării Maratonului Internațional Sibiu, organizat de Fundația Comunitară Sibiu, în parteneriat cu Asociația Clubul Sportiv Comunitar Sibiu. Comisia pentru sistematizarea circulației a avizat închiderile necesare pentru cursele de maraton, semi-maraton și evenimentele conexe.
Traseul competiției va traversa o mare parte din centrul istoric și principalele artere ale orașului, pornind din Piața Mare și continuând prin străzi precum Mitropoliei, Cetății, Constituției, bd. Corneliu Coposu, bd. Victoriei, Parcul Sub Arini, Zoo, Rășinari și Poplaca, cu revenire în Piața Mare.
Parcări indisponibile din 29 mai
Începând de vineri, 29 mai, ora 16:00, și până sâmbătă, 30 mai, după trecerea plutonului de alergători, vor fi eliberate și închise progresiv parcările de pe următoarele străzi:
- Mitropoliei
- Poștei
- Centumvirilor
- Konrad Haas
- Alexandru Odobescu
- Tipografilor
- bd. Victoriei (între str. Rennes și Casa Armatei)
- str. Dealului (între str. Banatului și str. Dr. Ion Rațiu)
- str. Râului (între Podul Maria Tereza și sensul giratoriu cu str. Rusciorului)
Restricții de trafic sâmbătă, 30 mai
Traficul rutier va fi închis începând cu ora 07:00 pe străzile incluse în traseul maratonului, urmând ca restricțiile să fie ridicate treptat, pe măsură ce alergătorii avansează.
Printre principalele restricții se numără:
- Până la ora 10:40: în Orașul de Jos, pe str. Morilor, Șoseaua Alba Iulia, str. Malului, Nicolae Teclu, Cibinului și Târgu Fânului
- Pe str. Constituției:
- sensul spre Parcul Tineretului va fi complet închis între str. Nicolae Teclu și str. General Magheru
- o singură bandă va rămâne disponibilă între str. General Magheru și bd. Corneliu Coposu
- O bandă a bd. Corneliu Coposu va fi restricționată până la ora 10:40, pe sensul Parcul Tineretului – Piața Unirii
- Până la ora 11:30: restricții extinse în zona centrală, inclusiv Piața Huet, Piața Mică, Piața Dragoner, str. Cetății și Piața Schiller
- Până la ora 14:00: bd. Victoriei va fi închis pe tronsonul dintre str. Rennes și str. Dr. Ion Rațiu
- Până la ora 10:40: restricții și pe str. Dealului
Închidere specială pe strada Andrei Șaguna
Organizatorii anunță și o modificare importantă față de edițiile anterioare. Strada Andrei Șaguna, între Baia Populară și intersecția cu str. Mitropoliei, va fi închisă complet începând de vineri, 29 mai, ora 22:00, până duminică, 31 mai, ora 08:00.
În această zonă vor fi amenajate terenuri sportive pentru copii. Șoferii sunt sfătuiți să folosească ruta alternativă:
bd. Victoriei – Piața Unirii – str. Tribunei – str. Mitropoliei – str. Andrei Șaguna.
Voluntari și rute alternative
Organizatorii au obligația de a monta panouri de presemnalizare pentru toate închiderile și intervalele orare afectate. De asemenea, voluntarii Maratonului vor fi prezenți pe traseu pentru a îndruma șoferii către rute ocolitoare.
Cursele copiilor – duminică, 31 mai
Evenimentul continuă și duminică, 31 mai, când vor avea loc cursele copiilor, între orele 08:00 și 14:00. Acestea se vor desfășura în Piața Mare și în zonele adiacente, inclusiv Piața Mică, str. Nicolae Bălcescu, Timotei Popovici, Piața Schiller și str. Arhivelor.




