Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Sibiu au fost implicați în asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică pe durata evenimentului „Ziua Porților Deschise”, organizat de Aeroclubul Sibiu, manifestare care a inclus primul Air Show desfășurat în municipiu după aproape 29 de ani.
Evenimentul, dedicat Zilei Internaționale a Copilului, s-a bucurat de un interes deosebit din partea publicului, aproximativ 3.500 de persoane participând la activitățile organizate pe aerodromul sibian.
Programul a oferit numeroase atracții pentru spectatori, printre care demonstrații aeriene susținute de formația de acrobație „Șoimii României” și formația „The Pelicans” din cadrul Aeroclubului României, salturi în tandem cu parașuta din avionul AN-2, expoziții statice de aeronave și aeromodele, precum și activități recreative dedicate copiilor.
Participanții au avut ocazia să viziteze aeronavele expuse și să afle mai multe despre activitatea desfășurată în domeniul aviației sportive și civile, evenimentul contribuind la promovarea educației și culturii aeronautice în rândul publicului larg.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestării, polițiștii de la transporturi au acționat în cooperare cu celelalte structuri implicate în dispozitivul de ordine publică. În teren au fost prezenți patru polițiști din cadrul Poliției Transporturi, șase jandarmi și un echipaj SMURD.
Pe întreaga durată a evenimentului, forțele de ordine au monitorizat zona de desfășurare a activităților și fluxurile de participanți, având ca obiectiv prevenirea incidentelor și menținerea unui climat de siguranță pentru toți cei prezenți.
Datorită măsurilor adoptate și colaborării dintre instituțiile implicate, evenimentul s-a desfășurat fără incidente, în condiții de deplină siguranță.







