Rășinariul găzduiește cea de-a XXXII-a ediție a Colocviului Internațional „Emil Cioran”

Știri din Județ

Publicitate
În perioada 5-7 iunie 2026, comuna Rășinari va deveni din nou centrul dezbaterilor dedicate operei și moștenirii filosofului româno-francez Emil Cioran, prin organizarea celei de-a XXXII-a ediții a Colocviului Internațional „Emil Cioran”.

Manifestarea, devenită una dintre cele mai importante reuniuni culturale dedicate gânditorului născut la Rășinari, a început în aprilie 1991, la Sibiu, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de către filosof. Prima ediție a avut tema „Cioran – între anatomia descompunerii și mistica negativă”, fiind inițiată de prof. univ. dr. Ion Dur și revista Continent, unde acesta activa ca redactor-comentator. De-a lungul celor peste trei decenii de existență, colocviile au abordat teme esențiale din opera lui Cioran și au reunit cercetători, critici literari și filosofi din România, Europa, Asia și America.

Printre personalitățile care au participat la edițiile anterioare s-a numărat și Friedgard Thoma, ultima mare iubire a filosofului. Posteritatea lui Cioran continuă să rămână actuală, confirmând observația Monicăi Lovinescu potrivit căreia opera sa este permanent contemporană.

Ediția din acest an se va desfășura în Sala „Emil Cioran” a Primăriei Comunei Rășinari și este organizată de Primăria Comunei Rășinari, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Sibiu, Liga Culturală Sibiu, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Dram Center 07. Evenimentul este cofinanțat prin Agenda Culturală 2026 a Primăriei Comunei Rășinari.

Programul manifestării

VINERI, 5 IUNIE 2026

13:30 – Primirea invitaților la Primăria Rășinari, în Sala „Emil Cioran”

  • Deschiderea oficială a Colocviilor „Emil Cioran”, în prezența primarului comunei Rășinari, Bucur Bogdan, și a invitaților;
  • Decernarea Premiului Emil Cioran 2025 și acordarea Diplomelor de Excelență;
  • Cuvinte de salut susținute de:
    • Academician Mircea Dumitru;
    • Viorel Vizureanu;
    • Prorector Mircea A. Diaconu;
    • Conf. univ. dr. Anca Sîrghie;
  • Lansarea volumului „Caiete Cioran 2025”, prezentat de Anca Sîrghie.

14:30 – Sesiune de comunicări științifice – Partea I

Moderatori: Anca Sîrghie și Marius Dobre

  • Lansarea volumelor „Studii cioraniene”, vol. I și „Metafizica de consolare”;
  • Prezentări susținute de Marius Dobre și autorul lucrărilor.

20:00 – Discuții.

SÂMBĂTĂ, 6 IUNIE 2026

09:30 – Slujbă religioasă de comemorare a filosofului Emil Cioran la Biserica „Sfânta Treime” din Rășinari și moment de reculegere la mormântul familiei Cioran.

11:00 – Spectacolul „Întâlniri pe muchie de cuțit”, la Școala Gimnazială „Octavian Goga” din Rășinari, adaptare după piesa lui Cornel Teulea, realizată de regizorul Muriel Manea și actorii Teatrului Național „Aureliu Manea” din Turda.

12:00 – Vizită la Muzeul Etnografic Rășinari.

13:00 – Sesiune de comunicări științifice – Partea a II-a

Moderatori: Horia Pătrașcu și Ion Dur.

17:30 – Discuții și concluzii.

  • Închiderea oficială a colocviului de către primarul comunei Rășinari, Bucur Bogdan.

DUMINICĂ, 7 IUNIE 2026

10:00 – Excursie tematică prin Mărginimea Sibiului.

Organizatorii îi invită pe toți cei interesați de opera și personalitatea lui Emil Cioran să participe la această ediție aniversară, care continuă tradiția unei manifestări culturale de prestigiu dedicate unuia dintre cei mai importanți filosofi ai secolului XX.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri