Senatoarea AUR de Sibiu, Luminița Păucean Fernandes, a transmis un mesaj ferm în sprijinul educației incluzive, în cadrul Simpozionului „Strategii adaptate în școala incluzivă”, unde a subliniat necesitatea unor măsuri concrete pentru sprijinirea copiilor cu cerințe educaționale speciale.
Parlamentarul sibian a declarat că școala incluzivă nu trebuie privită ca un privilegiu, ci ca o obligație a statului și un drept fundamental al fiecărui copil. Potrivit acesteia, în România există încă numeroase familii care depun eforturi considerabile pentru a asigura accesul copiilor la educație adaptată nevoilor lor, la profesori de sprijin și la resurse educaționale adecvate.
„Deși în ultimii ani s-au făcut pași importanți în direcția incluziunii, este evident că mai există multe aspecte care trebuie îmbunătățite pentru ca acest principiu să fie aplicat în mod real și echitabil în toate școlile”, a afirmat Luminița Păucean Fernandes.
Senatoarea a evidențiat importanța dialogului dintre specialiști, profesori, autorități și familii, susținând că astfel de întâlniri trebuie să depășească nivelul schimbului de idei și să genereze soluții aplicabile și eficiente. În opinia sa, educația incluzivă are nevoie de politici publice coerente și de inițiative legislative care să răspundă nevoilor reale ale elevilor și ale cadrelor didactice.
Totodată, reprezentanta AUR a subliniat că profesorii trebuie sprijiniți prin programe de formare continuă, resurse adecvate și susținere instituțională, pentru a putea gestiona diversitatea din sălile de clasă.
„Copiii cu cerințe educaționale speciale nu trebuie priviți prin prisma provocărilor pe care le întâmpină, ci prin capacitatea lor de a evolua, de a învăța și de a contribui la comunitate atunci când beneficiază de înțelegere, sprijin și oportunități reale”, a transmis senatoarea.
Mesajul parlamentarului sibian se înscrie în seria demersurilor prin care aceasta promovează accesul echitabil la educație și susținerea persoanelor vulnerabile.







