Autostrada Sibiu–Pitești: Lotul Tigveni – Curtea de Argeș ar putea fi deschis cu șase luni înainte de termen

Știri din Județ

Publicitate
Vești bune pentru șoferii care așteaptă finalizarea Autostrăzii Sibiu–Pitești (A1). Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Tigveni, aflată în execuție de către constructorul austriac PORR, ar putea fi deschisă circulației cu aproximativ șase luni înainte de termenul contractual, stabilit pentru februarie 2027.

Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, care a precizat că ritmul actual al lucrărilor permite luarea în calcul a unei inaugurări anticipate, în cursul anului 2026.

Potrivit CNAIR, constructorul este mobilizat pe șantier cu 435 de muncitori și aproximativ 150 de utilaje. În această perioadă se desfășoară lucrări de așternere a pământului vegetal pe taluze, realizarea fundațiilor de balast și a straturilor asfaltice, precum și montarea elementelor de siguranță rutieră și a sistemelor ITS.

Progresul este vizibil și la cele 12 poduri și pasaje de pe traseu, unde se montează parapete metalice, rosturi de dilatație și straturi de asfalt. Totodată, în tunelul Momâia, cu o lungime de 1.350 de metri, continuă instalarea echipamentelor mecanice și electrice necesare exploatării în condiții de siguranță.

În paralel, antreprenorul pregătește instruirea personalului CNAIR care va asigura monitorizarea și întreținerea tunelului, dotat cu sisteme moderne de detectare și evacuare a fumului, supraveghere video și management al traficului.

Dacă estimările se confirmă, odată cu deschiderea acestei secțiuni, șoferii vor putea circula pe aproximativ 54 de kilometri din cei 122 de kilometri ai Autostrăzii Sibiu–Pitești, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România.

Contractul pentru lotul Curtea de Argeș – Tigveni are o valoare de 1,678 miliarde de lei (fără TVA), finanțarea fiind asigurată prin Programul Transport 2021–2027.

Sursa info: AGERPRES

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri