Mediașul îmbracă haine de sărbătoare: trei zile de concerte, tradiții și distracție la „Zilele Mediașului” 2026

Știri din Județ

Publicitate
Municipiul de pe Târnava Mare se pregătește să devină, între 5 și 7 iunie 2026, gazda uneia dintre cele mai așteptate manifestări ale anului. Primăria Municipiului Mediaș, în parteneriat cu Asociația „Produs de Cluj”, organizează o nouă ediție a evenimentului „Zilele Mediașului”, promițând trei zile pline de muzică, tradiții, spectacole și activități pentru toate vârstele.

Piața Corneliu Coposu va fi centrul principal al sărbătorii, unde medieșenii și vizitatorii vor avea ocazia să participe la concerte, spectacole folclorice, demonstrații artistice și activități recreative. Pe întreaga durată a evenimentului, cei prezenți se vor putea bucura de un târg al meșteșugarilor, produse gastronomice tradiționale și un parc de distracții.

Festivitățile vor debuta vineri, 5 iunie, la sediul Primăriei Municipiului Mediaș. Începând cu ora 10:00, Sala Mare de Ședințe va găzdui un simpozion dedicat istoriei orașului, lansări de carte și momente festive. De la ora 17:00, atmosfera de sărbătoare se mută în Piața C. Coposu, unde publicul va putea urmări un amplu spectacol folcloric susținut de artiști îndrăgiți precum Cornelia și Lupu Rednic, Costel Popa, Diana Maria Crețu, Aurica Bacea, George Cătană și Dan Filuț Tabără, alături de ansambluri și grupuri locale și invitate.

Sâmbătă, 6 iunie, scena va fi dedicată atât talentelor locale, cât și unor nume importante ale muzicii românești contemporane. Începând cu ora 16:00, vor evolua reprezentanți ai cluburilor și asociațiilor din Mediaș, printre care Clubul Copiilor, Școala de Balet „Veronica”, Teo’s Dance School, Clubul de Dans Sportiv „Magic of the Dance”, Grupul „Petale de Folk”, Clubul Sportiv Ippon și Dragon Fight Academy Kickboxing. Programul va include și ateliere interactive organizate de Qigong Mediaș, Interact Mediaș și Cercetașii României – Turre Pitz Mediaș.

Seara de sâmbătă va aduce în fața publicului concerte susținute de Trupa AD-HOC, Formația Dinamic, Virgil Suciu, Feri Teglas și Grupul Motto, urmând ca atmosfera să fie încinsă de invitații speciali ai ediției: THE URS, SUBCARPAȚI și Florian Rus, artiști care se bucură de o popularitate tot mai mare în rândul publicului tânăr.

Duminică, 7 iunie, evenimentul se va încheia într-o notă tradițională, cu un maraton folcloric prezentat de Adela Dumitru. Începând cu ora 14:00, pe scena din Piața Corneliu Coposu vor urca artiști consacrați ai muzicii populare românești, acompaniați de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”.

Printre invitații speciali se numără Lavinia Goste și Marius Zorilă, Simona Costin și Ionuț Mateș, Lucia Potra, Cosmin Mocean, Mariana Morcan, Ioana Breda Morar, Adriana Irimieș și mulți alți interpreți îndrăgiți. Programul va fi completat de ansambluri folclorice din Mediaș și Cluj-Napoca, care vor aduce în fața publicului frumusețea și autenticitatea tradițiilor românești.

Organizatorii îi invită pe medieșeni și pe toți cei care iubesc atmosfera de sărbătoare să participe la această ediție a „Zilelor Mediașului”, un eveniment care celebrează identitatea locală, cultura și spiritul comunității.

„Vă așteptăm cu drag să sărbătorim împreună spiritul, istoria și energia Mediașului!”, transmit reprezentanții Primăriei Municipiului Mediaș.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri