Medicul Bianca Catrina, cardiolog și aritmolog la Spitalul Județean Sibiu: „Dorința mea cea mai mare este să renunțăm la listele de așteptare”

Știri din Județ

Publicitate
Dr. Bianca Catrina, medic primar cardiolog și aritmolog în cadrul Laboratorului de angiografie și cateterism cardiac al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, vorbește despre activitatea medicală în domeniul implantării dispozitivelor cardiace, despre nevoile pacienților și despre dezvoltarea serviciilor de aritmologie la Sibiu.

Medicul lucrează în Spitalul Județean Sibiu de 10 ani, cu tot cu perioada de rezidențiat, iar experiența acumulată inclusiv în străinătate îi permite să compare evoluția sistemului medical local cu cel din țări mai dezvoltate.

„Când am plecat prima oară în Franța, era mai bine la ei decât la noi. Acum n-aș putea să spun că s-au echilibrat lucrurile și suntem la același nivel, dar pot să spun cu tărie că este mult mai bine și la noi și ne apropiem, ușor, ușor, de un echilibru cu ei”, spune dr. Bianca Catrina.

A ales cardiologia pentru satisfacția imediată pe care o poate aduce pacientului după o procedură. „Mi s-a părut că este, pe de o parte, cel mai simplu și cel mai complicat lucru pe care aș putea să-l fac. Ceea ce simte pacientul imediat după procedură, senzația de bine care de cele mai multe ori se instalează imediat, satisfacția că a venit într-un fel și a plecat în alt fel, este un lucru pe care cu greu pot să îl extrag din alte activități pe care le am”, explică medicul.

Ziua începe cu verificarea pacienților care au deja dispozitive implantate

O zi obișnuită de lucru începe dimineața, cu verificarea aparatelor pacienților care au deja dispozitive cardiace implantate. Ulterior, medicii își împart sala de intervenții, în funcție de programul de coronarografii și de procedurile de implant.

„În principiu, ziua începe la ora 8. În primă fază facem verificările de aparate ale pacienților care deja sunt implantați și asta ține undeva până la ora 10-11. După ora 11, discutăm cu colegii intervenționiști, pentru că noi în continuare încă lucrăm în aceeași sală și ne împărțim sala”, spune dr. Bianca Catrina.

În funcție de complexitatea cazurilor, unele proceduri pot dura chiar și trei sau patru ore. „Dacă sunt proceduri mai complexe pe care trebuie să le fac, pentru că facem și proceduri care durează 3 ore, 4 ore, atunci programul se decalează și îl ajustăm astfel încât sala să fie ocupată de procedura respectivă oricâte ore este necesar să dureze”, explică medicul.

Trei tipuri de dispozitive cardiace implantate la Sibiu

Dr. Bianca Catrina explică faptul că, în activitatea sa, sunt implantate trei mari categorii de dispozitive cardiace: stimulatoare cardiace, defibrilatoare cardiace și dispozitive de resincronizare cardiacă.

„Sunt stimulatoarele cardiace, device-urile pe care le folosim cel mai frecvent, deoarece abordează și cea mai frecventă patologie, blocurile atrioventriculare. Acestea se pun de cele mai multe ori și în regim de urgență”, spune medicul.

Defibrilatoarele cardiace sunt destinate pacienților cu tulburări de ritm care le pot pune viața în pericol. „Ele se adresează unei alte categorii de pacienți, pacienți cu tulburări de ritm care pun viața în pericol și pot să producă un stop cardiorespirator oricând”, explică dr. Catrina.

Cea mai complexă intervenție rămâne, însă, resincronizarea cardiacă. „Este una dintre cele mai complexe proceduri, cea despre care vă ziceam că durează și 3 ore uneori. Este un aparat care se pretează pacienților cu insuficiență cardiacă în stadii avansate, care au un fel de disincronism electric al inimii”, spune medicul.

O a doua sală ar putea reduce timpul de așteptare al pacienților

Una dintre cele mai importante nevoi ale serviciului de aritmologie de la Sibiu este dezvoltarea unei săli dedicate pentru procedurile de implant și electrofiziologie. Medicul spune că obiectivul este ca pacienții din Sibiu să nu mai fie nevoiți să plece în alte centre pentru anumite servicii.

„Din punct de vedere al aparaturii, pentru a putea face un act medical absolut calitativ, ne-ar mai trebui aparatele de electrofiziologie și de studiu electrofiziologic, care pot fi cu ușurință băgate în sală, tocmai pentru a avea un serviciu complet. Pentru că asta ne dorim, asta ne mai lipsește: ca orice sibian să nu mai fie nevoit să plece în altă parte”, spune dr. Bianca Catrina.

În prezent, împărțirea aceleiași săli cu alte proceduri poate duce la amânări. Medicul spune că, odată cu funcționarea celei de-a doua săli, numărul intervențiilor ar putea crește, iar listele de așteptare ar putea fi reduse semnificativ.

„Speranța este că odată cu începerea activității în cea de-a doua sală, aceste proceduri de implant de stimulatoare să fie făcute de 3-4 ori pe zi și cele complexe de 2-3 ori pe săptămână. Să fie câte sunt necesare, astfel încât toți pacienții care au nevoie de astfel de aparate să nu mai aștepte. Dorința mea cea mai mare este să renunțăm la listele de așteptare”, spune medicul.

Pacienți de la 19 la 101 ani

Afecțiunile cardiace care necesită implantarea unor dispozitive nu mai apar doar la vârste înaintate. Dr. Bianca Catrina spune că a avut pacienți foarte tineri, dar și pacienți de peste 100 de ani.

„Cel mai tânăr pacient, 19 ani, cel mai în vârstă pacient, 101 ani. Deci nu mai sunt lucrurile la fel de bine trasate ca înainte. Acum pacienții trăiesc mai mult, arată mult mai bine și sunt mult mai bine fizic la vârste înaintate. Și atunci de ce să nu beneficieze de un astfel de device?”, spune medicul.

În cazul pacienților tineri, factorul genetic poate avea un rol important, dar stilul de viață rămâne una dintre problemele majore. „Din păcate se fumează de la vârste inimaginabil de mici. Avem pacienți la masa de coronarografie de 33 de ani care au început să fumeze la 10 ani”, explică dr. Catrina.

Medicul atrage atenția și asupra stresului, lipsei de odihnă și presiunii constante pe care oamenii o pun asupra lor. „Tragem de noi și din păcate uităm să ne mai și odihnim. Uităm că și mâine e o zi și că nu se întâmplă nimic dacă temporizăm lucrurile ca să ne oferim un răgaz”, spune medicul.

Controalele preventive, recomandate o dată pe an sau la doi ani

Pentru persoanele sănătoase, fără factori de risc, medicul recomandă controale periodice la un an sau un an și jumătate. Dacă analizele sunt în limite normale, controlul poate fi făcut și la doi ani.

„Dacă vorbim de prevenție primară, dacă vrem să prevenim, o dată la un an, un an și jumătate, sănătoși cunoscându-ne a fi, putem face acest lucru. Dacă acel panel iese corespunzător, în parametri normali, atunci chiar și la 2 ani putem să facem acest control”, explică dr. Bianca Catrina.

În cazul persoanelor sedentare, al fumătorilor sau al celor care trăiesc într-un mediu cu stres ridicat, medicul recomandă prezentarea mai rapidă la control. Unul dintre semnalele frecvente ale inimii este apariția palpitațiilor.

„Corpul ne spune. Cel puțin din punct de vedere al inimii, inima imediat semnalizează. Cele mai frecvente sunt palpitațiile. Palpitațiile sunt semnul prin care inima ne spune: oprește-te un pic, trage o gură de aer, stai”, spune medicul.

„Să-și aleagă specializarea aceasta cu inima”

Dr. Bianca Catrina este și asistent universitar și predă studenților de la medicină generală și stomatologie. Ea spune că încearcă să îi apropie pe tineri de această supraspecializare, deși drumul este lung și dificil.

După facultatea de medicină urmează examenul de rezidențiat, rezidențiatul în cardiologie, examenul de medic specialist și apoi pregătirea în aritmologie. „Pe partea de device-uri, ține un an, iar pe partea de studii electrofiziologice și ablații, ține doi ani. Acestea se fac în centrele mai mari, în București, Mureș, Cluj”, explică medicul.

Pentru tinerii care vor să aleagă această direcție, mesajul său este unul clar. „În primul rând să-și aleagă specializarea aceasta cu inima. Că dacă nu o faci din tot sufletul, poate să devină foarte obositoare și foarte apăsătoare”, spune dr. Bianca Catrina.

Chiar dacă presupune ani suplimentari de pregătire, expunere la raze și riscuri profesionale, medicul spune că satisfacțiile sunt foarte mari. „La sfârșitul zilei satisfacțiile sunt enorme și merită acordată o șansă”, spune dr. Catrina.

Un pacient de 101 ani și o invitație la livadă

Unul dintre cazurile care au rămas în memoria medicului este cel al unui pacient de 101 ani, stabilit în Mărginimea Sibiului. După intervenție, acesta a întrebat cât de repede poate să își tundă prunii.

„Să facem mișcare. Pacientul de 101 ani, după ce l-am dat jos de pe masă, m-a întrebat cât de repede poate să-și tundă prunii. Și acum două săptămâni a venit și mi-a spus: să știți că eu încă vă aștept în livada cu prune”, povestește dr. Bianca Catrina.

Pentru medic, astfel de momente arată de ce această specializare merită efortul. Procedurile sunt dificile, cazurile pot fi grele, iar uneori rezultatele nu sunt cele sperate. Dar atunci când pacientul pleacă mai bine decât a venit, satisfacția profesională este una aparte.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri