Un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în județul Ilfov, a fost reținut de polițiștii sibieni într-un dosar care vizează infracțiuni de înșelăciune, operațiuni financiare frauduloase și acces ilegal la sisteme informatice. Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, ancheta desfășurată de Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu a stabilit că, în data de 26 martie 2025, suspectul ar fi indus în eroare o femeie de 49 de ani din județul Brașov și mai multe instituții financiare nebancare.
Anchetatorii susțin că bărbatul ar fi folosit fără drept datele personale ale femeii pentru a obține credite în numele acesteia și pentru a efectua diverse tranzacții financiare.
La data de 16 iunie, în baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore. Dosarul este instrumentat de Poliția Municipiului Sibiu – Biroul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Ca în orice cauză penală, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție și de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de legislația în vigoare.




