Înaintea concertului simfonic extraordinar pe care îl va susține la Deva, Filarmonica de Stat Sibiu a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru evenimentul care va aduce muzica clasică în centrul municipiului hunedorean.
Reprezentanții instituției au anunțat că repetițiile pentru concertul „Apoteoza dansului” sunt în plină desfășurare, orchestra pregătindu-se pentru întâlnirea cu publicul programată astăzi, 17 iunie, de la ora 19:00, în Piața Unirii din Deva. Astfel, pentru o seară, muzicienii sibieni vor părăsi Sala Thalia și vor urca pe o scenă în aer liber, într-un eveniment cu acces gratuit.
Concertul va fi dirijat de maestrul brazilian Miguel Campos Neto, iar solist va fi pianistul David Petre, considerat unul dintre cei mai apreciați tineri pianiști români ai noii generații. Alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, cei doi artiști vor interpreta un program alcătuit din lucrări de referință ale repertoriului clasic.
Publicul va putea asculta Uvertura operei „Don Giovanni”, K. 527, de Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în sol minor, op. 22, de Camille Saint-Saëns, precum și Simfonia nr. 7 în La major, op. 92, de Ludwig van Beethoven, una dintre cele mai apreciate creații simfonice ale compozitorului german.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva, Consiliul Local Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva. Activitatea Filarmonicii de Stat Sibiu este posibilă cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Concertul de la Deva face parte din seria demersurilor prin care Filarmonica de Stat Sibiu își propune să aducă muzica simfonică mai aproape de public și să promoveze cultura dincolo de spațiul tradițional al sălii de concerte.







