Lucrări la rețeaua de transport a apei potabile pe Calea Poplăcii. Sunt posibile scăderi de presiune și întreruperi ale alimentării cu apă

Știri din Județ

Publicitate
Apă Canal Sibiu SA anunță că luni, 22 iunie 2026, în intervalul orar 08:00 – 16:00, vor fi efectuate lucrări de cuplare a conductei de transport Fontă 600/PEHD 400 în zona cuprinsă între Calea Poplăcii și Stația de Tratare a Apei Potabile Dumbrava, în apropierea DJ Sibiu – Poplaca.

Intervenția este realizată de firma DE Construct împreună cu Apă Canal Sibiu SA, în cadrul Proiectului POIM.

Pe durata lucrărilor, pot apărea scăderi semnificative ale presiunii apei în zona alimentată de conducta respectivă. Sunt vizate următoarele străzi: Calea Poplăcii (între strada Preot Bacca și Piața Sadu, în zona de case), Preot Bacca, Islazului, Colinei, Brazilor, Prejbei, Timotei Cipariu, Badea Cârțan și Aciliu, precum și cartierul de blocuri Tilișca.

Reprezentanții operatorului avertizează că, în cazul blocurilor din cartierele Tilișca, Colinei și Islazului, reducerea presiunii poate conduce chiar la întreruperea totală a alimentării cu apă la etajele superioare.

Pentru a limita disconfortul consumatorilor, Apă Canal Sibiu SA va pune la dispoziție apă pentru uz menajer prin intermediul unor autospeciale, care pot fi solicitate prin Call Center-ul companiei.

Informații suplimentare pot fi obținute la Call Center Apă Canal Sibiu, la numerele de telefon 0269 962 și 0269 222 777.

Operatorul precizează că, după reluarea furnizării apei, sunt posibile modificări temporare ale turbidității acesteia.

Apă Canal Sibiu SA își cere scuze pentru disconfortul creat și mulțumește consumatorilor pentru înțelegere.

Foto: arhivă

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri