Echert: Proiectul meu privind anularea unor datorii calculate de ANAF a trecut de Senat

Știri din Județ

Publicitate
Deputatul USR de Sibiu, Adrian Echert, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că proiectul său de lege privind anularea unor obligații fiscale stabilite după anularea înregistrării în scopuri de TVA a trecut de Senat. Inițiativa legislativă merge acum la Camera Deputaților, care este cameră decizională.

Proiectul vizează firme care au avut codul de TVA anulat de ANAF și care, potrivit deputatului, s-au trezit ulterior cu decizii de impunere pentru mai mulți ani din urmă, deși au funcționat cu convingerea că sunt neplătitoare de TVA.

„Este o inițiativă a mea integrală. A pornit de la mai multe întâlniri cu antreprenori care au avut foarte multe probleme în trecut în relația cu ANAF”, a declarat Adrian Echert.

Firme mici, decizii mari de impunere

Deputatul USR a explicat că situația a afectat firme care nu au depășit plafonul pentru a deveni plătitoare de TVA, dar care au avut codul anulat în urma unor situații administrative, precum lipsa activității sau nedepunerea unor deconturi.

„Discutăm de firme care nu au trecut niciodată plafonul. Au intrat în inactivitate, li s-a anulat acest cod și au reintrat în activitate după câțiva ani de zile”, a spus Adrian Echert.

Potrivit acestuia, în decembrie anul trecut, ANAF a emis decizii de impunere prin care a calculat TVA și penalități retroactiv, până în 2019. Echert susține că multe dintre aceste firme sunt afaceri mici, din domenii precum panificația, fotografia sau alte activități independente.

„S-au găsit foarte mulți antreprenori de bună credință, oameni care lucrează în panificație, fotografi, firme mici, de regulă, care nu au trecut niciodată plafonul de plătitor de TVA, că au între 20.000 și 50.000, chiar 200.000 de lei de plată”, a declarat deputatul.

„O dreptate pentru antreprenori”

Adrian Echert a spus că firmele vizate au cerut în trecut certificate fiscale de la ANAF și au primit confirmări că nu au datorii, motiv pentru care nu au avut motive să creadă că se află într-o situație fiscală greșită.

„Toate aceste firme au lucrat cu instituțiile statului, au cerut certificate fiscale de la ANAF și mereu au primit că e totul în regulă, sunt cu taxele la zi, e totul plătit, n-au avut nicio secundă impresia că sunt într-o ilegalitate”, a mai spus deputatul USR.

El a precizat că inițiativa nu se aplică în cazul firmelor care au colectat TVA de la beneficiari sau în situații de evaziune fiscală, ci doar în cazurile în care contribuabilii au fost, în opinia sa, de bună credință.

Proiectul prevede anularea din oficiu a acestor obligații fiscale de către organul fiscal competent. Pentru contribuabilii care au plătit deja sumele stabilite prin decizii de impunere, legea prevede posibilitatea restituirii banilor, la cerere.

Camera Deputaților va decide forma finală

Inițiativa a trecut de Senat și urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaților. Adrian Echert spune că va încerca să obțină introducerea proiectului pe ordinea de zi cât mai rapid.

„Ne batem acum să reușim să o punem pe ordinea de zi. De săptămâna viitoare este ultima săptămână în care Parlamentul mai este în sesiune. Dacă nu, probabil că vom discuta din septembrie, să treacă și de Camera Deputaților”, a declarat deputatul.

Potrivit lui Echert, proiectul a avut susținere din mai multe zone politice, pentru că parlamentarii au înțeles situația antreprenorilor afectați.

„Este o dreptate care se face acestor antreprenori, care au fost mereu de bună credință”, a mai spus Adrian Echert.

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Ce îți pregătește ziua de mâine la FITS?