Echipa U12 a ACS Mediaș a încheiat participarea la turneul internațional Black Sea Cup, desfășurat la Nesebar, în Bulgaria, după un parcurs remarcabil, reușind să se claseze între cele mai bune patru formații ale competiției.
După calificarea în semifinale, tinerii fotbaliști medieșeni au întâlnit echipa FC Sîngerei, într-un meci echilibrat, decis de un singur gol. Partida s-a încheiat cu victoria adversarilor, scor 1-0.
În finala pentru locul al treilea, ACS Mediaș a înfruntat formația FC Park Macedonia. Deși au luptat până la final pentru un loc pe podium, medieșenii au cedat cu scorul de 3-1.
Dincolo de rezultatele înregistrate, participarea la un turneu internațional de asemenea nivel reprezintă o experiență valoroasă pentru dezvoltarea tinerilor jucători. Meciurile disputate împotriva unor echipe din mai multe țări au contribuit la acumularea de experiență și la progresul acestei generații.
Conducerea clubului a transmis felicitări jucătorilor, antrenorului Florin Bratian și tuturor celor implicați pentru efortul depus și pentru modul în care au reprezentat municipiul Mediaș în competiția din Bulgaria.




