Un bărbat a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare, după ce a agresat un alt bărbat pe terasa unui restaurant din Sibiu

Știri din Județ

Publicitate
Fapta s-a petrecut în seara zilei de 21 iulie 2024, în jurul orei 21:15. Potrivit hotărârii instanței, inculpatul se afla la o masă pe terasa localului, împreună cu alte persoane. Victima, care se afla la locul de muncă, a fost chemată la masă, iar între cei prezenți a avut loc o discuție.

La un moment dat, inculpatul s-a ridicat și s-a îndreptat spre ieșirea de pe terasă, însă s-a întors brusc și l-a lovit pe bărbat cu pumnul în zona feței și a capului. Instanța a reținut că victima nu l-a provocat în niciun fel pe agresor. După incident, inculpatul a părăsit localul.

Bărbatul agresat a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, iar medicii legiști au stabilit că leziunile suferite au necesitat 20-25 de zile de îngrijiri medicale. În hotărâre se arată că victima a suferit, printre altele, fractura peretelui lateral al orbitei stângi și fracturi ale oaselor nazale.

În fața instanței, inculpatul a recunoscut fapta și a cerut judecarea cauzei prin procedura simplificată. Judecătoria Sibiu l-a condamnat la 9 luni de închisoare pentru lovire sau alte violențe, pedeapsa fiind suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, bărbatul trebuie să respecte mai multe obligații, printre care prezentarea la Serviciul de Probațiune, anunțarea schimbării locuinței sau a locului de muncă și frecventarea unui program de reintegrare socială. De asemenea, instanța l-a obligat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității.

Pe latură civilă, inculpatul trebuie să achite victimei 4.500 de euro, la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale. Totodată, a fost obligat să plătească 331,58 lei către Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, reprezentând cheltuielile medicale, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare.

Instanța l-a mai obligat pe inculpat să achite 8.000 de lei către persoana vătămată, cu titlu de cheltuieli de judecată, și 1.865 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Hotărârea Judecătoriei Sibiu a fost pronunțată în 26 iunie 2026 și nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

sursa info: rejust.ro

Foto: Ilustrare IA

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri