Incendiu puternic în Tălmaciu: O casă și o anexă au fost cuprinse de flăcări, iar o femeie a ajuns la spital!

Știri din Județ

Publicitate
O casă de locuit și o anexă din Tălmaciu, situate pe strada Mihai Viteazu, au fost cuprinse de un incendiu care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Pompierii ISU Sibiu au intervenit de urgență și au reușit să salveze parțial interiorul locuinței, însă acoperișul și anexa au fost distruse în totalitate, iar o femeie de 58 de ani a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital.


Pentru gestionarea incendiului, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD din cadrul ISU Sibiu. De asemenea, în sprijinul pompierilor au intervenit și salvatorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Tălmaciu.


La sosirea echipajelor operative, flăcările se manifestau deja violent și generalizat la ambele construcții. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de salvatori, acoperișul casei și anexa gospodărească nu au mai putut fi salvate, fiind afectate în întregime de foc. În urma incidendiului, o femeie în vârstă de 58 de ani a suferit un atac de panică puternic și a fost preluată de echipajul SMURD, care a transportat-o ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu.


Potrivit pompierilor sibiieni, focul a pornit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit produs la un cablu electric defect aflat la nivelul acoperișului.

Sursa foto: ISU Sibiu

Publicitate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri